Caravana Filmelor TIFF ajunge la Braşov | TIFF

Caravana Filmelor TIFF ajunge la Braşov

16.08.2013 21:41
Caravana TIFF va fi prezentă la Brașov în perioada 20-21 august iulie, în Piața Sfatului, de la ora 22:00.

Cea de-a patra ediție a Caravanei Filmelor TIFF are loc în 13 orașe din România. Caravana şi-a început traseul în Buzău, traversând oraşele Timișoara, Oradea, Bistrița, Cluj-Napoca, Fălticeni, Iaşi, Focşani şi Bacău, continuându-și drumul către Braşov.

Cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, timp de două zile, în perioada 20 - 21 august, în Piaţa Sfatului,  de la ora 22.00, cinefilii vor avea ocazia să vadă două dintre filmele de succes prezentate la TIFF 2013.

Marţi, 20 augustȘi caii sunt verzi pe pereți (regia: Dan Chișu) - Al treilea lungmetraj regizat de Dan Chişu este o poveste despre iluzia îmbogăţirii. Într-o ţară precum România, oamenii cred că a deveni bogat peste noapte nu este doar posibil ci şi uşor realizabil. Plecând de la această realitate, filmul urmăreşte două destine: primul este cel al unui cuplu tânăr care câştigă la tombolă o sumă importantă de bani, iar cel de-al doilea este al unui magazioner care îşi pierde slujba din cauza lipsei cunoştintelor de calculator.

Miercuri, 21 august –  Blancanieves/ Albă ca Zăpada (2012), în regia lui Pablo Berger, este o reinterpretare stilizată a basmului fraților Grimm, cu mijloacele cinema-ului de la începutul secolului XX. Filmul a fost propunerea oficială a Spaniei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și a câștigat zece premii Goya – trofeele industriei spaniole de cinema - inclusiv pentru Cel mai bun film și Cel mai bun debut.

Pentru prima dată în România, prin intermediul Caravanei TIFF şi a Fundaţiei Cartea Călătoare, nevăzătorii vor avea şansa de a urmări filme romanesti în are liber. La Braşov, persoanele cu deficienta de vedere vor putea lua parte la proiecţia filmului Şi caii sunt verzi pe pereţi (r. Dan Chişu), in condiţii similare de accesibilitate cu orice altă persoană din societate. Pelicula a fost adaptată special pentru persoanele cu deficienţe de vedere, prin inserarea unor descrieri audio referitoare la decoruri, costume, mimică, şi alte elemente vizuale ale filmului.

Intrarea la proiecțiile de filme este liberă.

Mai multe detalii despre filme și program găsiți pe www.romfilmpromotion.ro sau pe pagina de facebook a Caravanei TIFF

Caravana Filmelor TIFF / Operation Kino este un proiect organizat de Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul programului MEDIA Mundus al Uniunii Europene.

Realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Eveniment prezentat de : Carlsberg.

Partener principal: UPC.

Recomandat de: Europa FM.

Parteneri media nationali: Adevărul, Cinemagia, Dilema Veche, FilmReporter.ro, CinemaRx.ro

Parteneri media locali: News BV, Transilvania Expres, MyTEX,  Buna Ziua Brasov,  iubescbrasovul.ro