Less is More Presentation

LIM – Less is More este o platformă europeană de dezvoltare de scenarii pentru filme cu buget redus ce își propune să sprijine atât scenariști și regizori europeni, aflați la primul, al doilea sau maxim al treilea film, ale căror filme de lungmetraj pot fi realizate în limita unui buget de 500.000 de euro, cât și tineri producători ce doresc să integreze reducerea de costuri din bugetul filmului încă de la dezvoltarea scenariului.

LIM este dedicat cineaștilor din zona filmului de ficțiune și documentar, cât și artiștilor care provin din domenii precum teatru sau arte vizuale.

Inițiat de Le Groupe Ouest (Franța), LIM se desfășoară cu susținerea Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, având ca parteneri europeni Asociația Culturală Control N  și Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF (România), Vlaams Audiovisueel Fonds – VAF (Belgia) și Krakow Festival Office – KBF (Polonia).

Asumarea limitărilor financiare și folosirea lor în procesul creativ poate fi soluția pentru generarea unei experiențe cinematografice consistente atât pentru cineaști, cât și pentru spectatori.

Proiectul se desfășoară sub forma unei rezidențe de creație ce se întinde pe parcursul a 8 luni și este dedicată unui număr de 23 de participanți din Europa, cu 16 proiecte de lungmetraj și unui grup de 4 producători de film europeni dornici să își dezvolte capacitatea de implicare în faza de dezvoltare a unui proiect de film de lungmetraj cu buget limitat.

Structura LIM cuprinde 3 sesiuni de workshop-uri, cu o durată de 1 săptămână fiecare:

Belgia (5 – 12 martie)

România (5 – 13 iunie)

Franța (1 – 8 octombrie)

Între cele 3 sesiuni de consultanță, se vor încuraja sesiuni de rescriere, asistate online și intermediate de o platformă VR (virtual reality/ realitate virtuală), ce permite comunicarea eficientă între grupuri foarte mari de oameni.

Întregul proces de dezvoltare a scenariilor va fi supervizat de 4 profesioniști în domeniu, consultanți de scenariu cu experianță și scenariști activi. De asemenea, participanții vor beneficia de prezența unui grup de specialiști în filmul cu buget redus (producători, regizori, etc).

LIM oferă participanților și un set de două evenimente speciale – unul în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania și unul online, via platforma VR. Ambele evenimente au ca scop prezentarea proiectelor dezvoltate în cadrul LIM producătorilor și profesioniștilor în domeniu din Europa.

Evenimentul LIM organizat în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția 2017, va dura 2 zile și va cuprinde: prezentarea publică a proiectelor dezvoltate, întâlniri individuale între autori și reprezentanți ai industriei cinematografice europene, masterclass-uri și mese rotunde, centrate pe crearea unui circuit al cinema-ului low budget european, posibilități de scriere, strategii de producție, co-producție și distribuție.

Toți cei interesați să aplice pentru LIM – platforma europeană de dezvoltare de scenarii de film cu buget limitat - trebuie să acceseze aplicația online, disponibilă pe site-ul www.legroupeouest.com

Aplicația se poate găsi aici.

Deadline aplicații: 14 decembrie 2016, ora 12:PM (CET).

Deadline aplicații România: 8 ianuarie 2017, ora 12.00 PM.