Scurtmetraje nominalizate la Oscar 2017

01.11.2017 12:20

Cinemateca TIFF rămâne una din puținele ocazii pentru publicul clujean de a viziona cele mai bune filme de scurtmetraj realizate recent. Cu sprijinul platformei Shorts TV, selecția din această ediție a Cinematecii TIFF include filme de scurtmetraj nominalizate la Oscar 2017.

Proiecția din 9 noiembrie este dedicată scurtmetrajelor live-action și include câștigătorul Oscarului 2017 – filmul maghiar „Mindeki”/”Sing” pe care spectatorii l-au putut vedea și în cadrul „Zilei filmului maghiar” la TIFF.16 Alături de el, „Silent Nights” (Danemarca), „La Femme et le TGV” (Elveția), câștigătorul secțiunii dedicate de la Cannes - „Timecode” (Spania) și „Ennemis Interieures” (Franța).

În 12 noiembrie sunt programate scurtmetrajele de animație. O după-amiază de duminică este perfectă pentru a vedea selecția alcătuită din trei producții americane, „Borrowed Time”, „Pearl” și „Piper”, „Blind Vaysha” al bulgarului Theodore Ushev,  „Asteria” din Franța, filmul japonez „The Head Vanishes”, un original „Once Upon a Line” produs în Cipru și „Pear Cider and Cigarettes”, producție Canada și Marea Britanie.