„Câini”, câștigătorul Trofeului Transilvania, proiectat la Satu Mare | TIFF

„Câini”, câștigătorul Trofeului Transilvania, proiectat la Satu Mare

21.07.2016 14:43
O proiecție mult-așteptată în Caravana TIFF.

Unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, Câini, câștigătorul Trofeului Transilvania la TIFF 2016, va fi proiectat în avanpremieră la Satu Mare, în cadrul Caravanei Filmelor TIFF. Evenimentul va avea loc între 29 și 31 iulie, de la 21.45, în Pasajul Corneliu Coposu. Intrarea este liberă.

Thriller-ul scris și regizat de Bogdan Mirică îi are în distribuție pe trei dintre cei mai apreciați actori români: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. La Cannes, unde a câștigat Premiul criticii – FIPRESCI în secțiunea Un Certain Regard, a fost comparat cu multi-premiatul No Country for Old Men: „Într-un Cannes care ne-a prilejuit multe plăceri, dar foarte puține surprize și revelații adevărate, debutul lui Mirică iese în față deopotrivă ca o surpriză și o revelație”, scrie Film Comment. Din 23 septembrie, Câini va rula în cinematografele din toată țara.

Tot în cadrul Caravanei TIFF, spectatorii din Satu Mare vor avea ocazia să vadă câștigătorul statuetei pentru Cel mai bun film străin, Fiul lui Saul, în care joacă actorul clujean Levente Molnár, și un disaster movie spectaculos, Valul ucigaș, parțial realizat în România și propus de Norvegia la Oscar.

Program 29 – 31 iulie | Pasajul Corneliu Coposu

Vineri, 29 iulie          

Fiul lui Saul / Son of Saul (r. László Nemes) | 107’, Ungaria

Cu: Géza Röhrig, Levente Molnár, Urs Rechn, Todd Charmont

Octombrie 1944, Auschwitz-Birkenau. În timp ce lucrează la unul dintre crematorii, deţinutul maghiar Saul descoperă trupul unui băiat şi e convins că acesta e fiul său. Saul îşi asumă o sarcină imposibilă: să-i ofere băiatului funeraliile cuvenite. 

Câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film străin în 2016! Marele Premiu la Cannes 2015

Sâmbătă, 30 iulie

Câini/ Dogs (r. Bogdan Mirică) | 104’, România, Franța, Bulgaria, Qatar

Cu: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer. 

Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard, la Festivalul de la Cannes, și Trofeul Transilvania la Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Duminică, 31 iulie

Valul ucigaș/ The Wave (r. Roar Uthaug) | 105’, Norvegia

Cu: Kristoffer Joner, Ane Dahl Torp, Jonas Hoff Oftebro

Experimentatul geolog Kristian Eikfjord a acceptat un nou post. Împreună cu familia, pregăteşte mutarea din oraşul Geiranger, dar el şi colegii săi înregistrează mici modificări geologice în subsol. Tot mai îngrijorat, Kristian îşi dă seama că cel mai mare coşmar e gata să devină realitate. Cu doar zece minute la dispoziţie pentru a scăpa cu viaţă, Kristian trebuie să salveze cât mai mulţi oameni împreună cu propria familie. 

Efectele speciale au fost parțial realizate de o echipă în România.

Propunerea Norvegiei la premiile Oscar 2016.

Intrarea la proiecţii este liberă.

***

Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.

Prezentat de: BCR

Susținut de: UPC, Staropramen, Romgaz

Cu sprijinul: Primăriei Municipiului Satu Mare, Centrului Cultural G.M. Zamfirescu

Parteneri media: Europa FM, Zile și nopți, Cinemagia, Ziare.com

Partener de monitorizare: mediaTRUST