„Câini” și documentarul „Cinema, Mon Amour”, filmat la Piatra Neamț, proiectate în Caravana TIFF | TIFF

„Câini” și documentarul „Cinema, Mon Amour”, filmat la Piatra Neamț, proiectate în Caravana TIFF

23.08.2016 14:04
Între 25 și 27 august, la Curtea Domnească, în parteneriat cu Filmul de Piatra.

Caravana TIFF ajunge la Piatra Neamț între 25 și 27 august, la Curtea Domnească, cu filme de ficțiune și documentare apreciate la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Un documentar emoționant filmat la Cinema Dacia Panoramic din Piatra Neamț, Cinema, Mon Amour (r. Alexandru Belc) deschide programul Caravanei pe 25 august. Protagoniștii filmului - Victor Purice, Lorena Cosau, Cornelia Chelmu, Gheorghe Purice – vor lua parte la eveniment și vor răspunde întrebărilor publicului la final.

Seara de vineri e rezervată poveștilor și amintirilor dulci de dragoste din Trei amintiri din tinerețe, al renumitului regizor francez Arnaud Desplechin. Iar sâmbătă seara, publicul din Piatra Neamț va avea ocazia să vadă, în avanpremieră, cel mai așteptat thriller românesc al anului, Câini, câștigătorul Trofeului Transilvania la TIFF 2016 și al Premiului criticii - FIPRESCI la Cannes. Thriller-ul cu Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu va intra în cinematografele din România din 23 septembrie. 

Filmele sunt proiectate în parteneriat cu Filmul de Piatra. Intrarea este liberă.

Program 25 – 27 august | Curtea Domnească

Joi, 25 august | 21.00

Cinema, Mon Amour (r. Alexandru Belc) | 70’, România, Cehia

Povestea lui Victor Purice, care încearcă să menţină pe linia de plutire cinematograful Dacia Panoramic din Piatra Neamţ. Victor visează să reinstaureze gloria de odinioară a cinema-ului, dar trebuie să înfrunte realitatea dură: lipsa ajutorului de la stat transformă totul într-o luptă donquijotească.

Selecționat la Festivalul de la Sarajevo 2016 (competiția de documentare), la DOK Leipzig, Helsinki Stockholm. Premiul Cinema Warrior 2016 – Trieste Film Festival

Vineri, 26 august | 22.15

Trei amintiri din tinerețe / Trois souvenirs de ma jeunesse (r. Arnaud Desplechin) | 123’, Franța

Cu: Quentin Dolmaire, Lou Roy-Lecollinet, Mathieu Amalric

Paul Dédalus îşi aminteşte copilăria în Roubaix… Accesele de nebunie ale mamei sale, legătura cu fratele mai mic, Ivan, un copil pios şi violent... Îşi aminteşte de vremea când avea 19 ani, de sora sa Delphine, de vărul Bob... Mai presus de toate, Paul îşi aminteşte de Esther. Ea a fost centrul vieţii lui.

Premiul César pentru Cel mai bun regizor în 2016.

Sâmbătă, 27 august | 22.00

Câini/ Dogs (r. Bogdan Mirică) | 104’, România, Franța, Bulgaria, Qatar

Cu: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer. Teaser: http://bit.ly/29MSlPz

Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard, la Festivalul de la Cannes, și Trofeul Transilvania la Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Detalii: http://tiff.ro/caravana-tiff/stiri și www.facebook.com/caravanatiff.

***

Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.

Prezentat de: BCR

Susținut de: UPC, Staropramen, Romgaz

Cu sprijinul: Primăriei Municipiului Piatra-Neamț, Filmul de Piatra

Parteneri media: Europa FM, Zile și nopți, Cinemagia, Ziare.com

Partener de monitorizare: mediaTRUST