Christine Ott: „Când faci un cine-concert trebuie să respecți filmul”
Ultimul film al lui F.W. Murnau, va fi proiectat azi la ora 21:00 la Casa de Cultură a Studenților cu acompaniamentul live al Christinei Ott. Artista este foarte impresionată de primul contact cu TIFF și ne-a spus mai multe despre cine-concerte și despre instrumentul ei electronic deosebit, ondes Martenot.
De când faceți cine-concerte în festivaluri de film?
Am început acum trei ani când am creat Tabu și după aceea festivalul de film de la La Rochelle m-a rugat să creez muzică pentru Nanook of the North al lui Flaherty și l-am făcut în duet cu Torsten Böttcher care participă de asemenea și la muzica pentru Tabu.
Aveți experiență în ceea ce privește creația de coloane sonore pentru filme. Care sunt provocările cu care vă confruntați când scrieți muzică pentru film?
E foarte interesant. Îți permite să îți faci o primă impresie asupra imaginilor. Am avut ocazia să lucrez la un film cu regizorul Roland Edzard - La fin du silence, care a fost și la Cannes. A fost foarte interesant să lucrez de la început, de la scrierea filmului, până la sfârșit. E foarte diferit de a compune pentru tine însăți sau pentru un album. Totul se reduce la a te imersa într-o poveste și o anumită lume.
Spuneți-ne despre instrumentul electronic excentric la care cântați, ondes Martenot. Ce vă place la el?
E o poveste de dragoste. Acest instrument are o poveste interesantă. Nu voi vorbi despre asta. Ar dura săptămâni. E un instrument minunat. E foarte avangardist. Îmi place cum sculptează sunetul. Poate să meargă de la un sunet foarte adânc, înnegurat, până la cer. Când vorbesc despre muzică, am tendința să vorbesc ca un pictor sau sculptor pentru că e un instrument despre care cred că poate sculpta sunetul. Cântatul la el mi-a influențat chiar și stilul la pian.
Se spune adesea că a face cine-concerte e riscant și pregătirea unuia e o treabă delicată. Care e viziunea dumneavoastră despre crearea cine-concertelor?
Excelentă întrebare! Voi fi foarte directă. E un teritoriu foarte periculos. Am început să fac cine-concerte pentru că m-am îndrăgostit de imagini și de film. Sunt atât de multe filme minunate. După colaborarea la filmul La fin de silence am văzut foarte multe cine-concerte diferite și cred că de multe ori e păcat că muzicienii doar folosesc filmul pentru a promova propria lor muzică. Da, muzica e foarte bine interpretată, dar nu are niciun respect pentru film. Ai impresia că fac cince-concerte ca un solo. E foarte la modă să folosești video, imagini, dar câteodată nu știi dacă ei chiar iubesc imaginea, filmul. De exemplu, eu iubesc Tabu. Unii muzicieni au optzeci de filme în cataloage. Cum pot face asta? Poate sunt genii și eu nu sunt. Am fost la un festival în Tübingen și am cunoscut un jurnalist de la Cahiers du Cinema și am fost foarte onorată de ce mi-a spus despre Tabu – mi-a spus „chiar respectați filmul”. Câteodată muzicienii devoră filmul, îl copleșesc, îl fac să dispară pentru că muzica e prea puternică. Eu încerc să urmăresc filmul, nu să fac un recital. Vreau să respect filmul.
De ce ați ales Tabu al lui Murnau?
Am văzut multe filme. La început nu eram sigură dacă să folosesc ondes Martenot. Cânt și la alte instrumente. Lumea m-a întrebat de ce nu am ales Nosferatu. Pentru că cred că ar fi fost prea mult să folosesc sunetul sinistru al ondes. Nu am vrut să fac ceva la care se aștepta toată lumea. Căutam un film foarte bun, o capodoperă, dar poate nu așa de cunoscută. Murnau e fantastic și cândva aș vrea să fac și Sunrise, dar încă aștept pentru că e așa de frumos. E o provocare să iei o bijuterie ascunsă și să faci muzică contemporană pentru ea. E de asemenea și o călătorie de descoperire.
Care e cel mai interesant lucru care vi s-a întâmplat la un cine-concert?
În Germania, la finalul unui concert, un băiețel a venit la mine și m-a întrebat „Credeți că Matahi a murit cu adevărat?” și m-am emoționat foarte tare pentru că atunci când cânt, în capul meu și eu cred că poate n-a murit.
A consemnat Radu Meza
Articol publicat in ziarul AperiTIFF.
