Peste 30.000 de spectatori din întreaga țară au participat în 2018 la proiecțiile Caravanei Filmelor TIFF | TIFF

Peste 30.000 de spectatori din întreaga țară au participat în 2018 la proiecțiile Caravanei Filmelor TIFF

16.10.2018 15:24
Cea de-a 9-a ediție a Caravanei Filmelor TIFF și-a încheiat traseul prin țară după aproape 4 luni, reușind să aducă anul acesta în fața ecranului mobil peste 30.000 de spectatori

Ecranul uriaș al Caravanei a fost amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iunie, până în octombrie. Cinefilii din 15 orașe au putut savura un program divers, cu intrare liberă, care a inclus comedii, drame, thrillere, documentare, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă.

Pe harta Caravanei TIFF 2018 s-au aflat orașe din toate regiunile țării -  Carei (12 – 13 iunie), Satu Mare (15 – 16 iunie), Roman (17 – 18 iulie), Piatra Neamț (20 – 22 iulie), Timișoara (24 – 29 iulie), Târgu Jiu (31 iulie – 1 august), Arad (3 – 5 august), Mediaș (14 – 15 august), Zăbala (15 – 16 august), Gornești (17 – 19 august), Valea Jiului (21 – 22 august), Galați (24 - 26 august), Ploiești (14 - 16 septembrie), Sfântu Gheorghe (25 – 27 septembrie) și Vaslui (1 – 6 octombrie).

Publicul s-a bucurat în program de filme precum Foxtrot (r. Samuel Maoz) - povestea multi-premiată inspirată de conflictul israeliano-palestinian, care a deschis ce-a de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, Banii sunt bani/ Money’s Money - thriller-ul care urmărește aventura unui jaf ce schimbă viețile a trei tineri infractori, regizat de Géla Babluani (premiat în 2006 la Sundance pentru 13 Tzameti),  Jafuri, mașini și fidelitate fără limite / Le Fidèle (r. Michael Roskam) - o poveste de iubire plină de obstacole și provocări, adusă la viață de Matthias Schoenaerts și Adèle Exarchopoulos și La revedere acolo sus / Au revoir là-haut  (r. Albert Dupontel) – o poveste tragi-comică despre război și destin, premiată cu 5 trofee César.

Filmele românești au fost și ele foarte apreciate la cea de-a 9-a ediție a Caravanei TIFF, printre cele mai aclamate fiind Charleston, debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Crețulescu, avându-i în rolurile principale pe Șerban Pavlu, Radu Iacoban și Ana Ularu și Ghinionistul (r. Iura Luncașu), un film despre haz de necaz. Nici documentarele nu au lipsit din program, fabuloasa producție România neîmblînzită (r. Tom Barton-Humphreys) reușind să atragă cei mai mulți spectatori, fascinați de felul în care frumusețea sălbatică a țării a fost prezentată. Alte documentare care au ținut viu interesul cinefililor au fost Maria by Calas (r. Tom Volf) – o incursiune în viața legendarei soprane la mai bine de 40 de ani de la moartea acesteia și Caisă (r. Alex Mavrodineanu) - povestea unui antrenor de box care reîncepe să profeseze atunci când întâlnește un tânăr sportiv foarte talentat.

Peste 20 de filme au fost aduse de Caravana TIFF în cele 15 orașe prin care a trecut, fiind organizate în total peste 50 de proiecții. Ediția a 10-a este planificată pentru vara lui 2019.  

***

Ne puteți urmări și pe Facebook: www.facebook.com/caravanatiff

***

Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.

Susținut de: Banca Transilvania, Staropramen, Romgaz, UPC

Parteneri media: Europa FM, Zile și Nopți, Agerpres, Observator Cultural

Partener de monitorizare: mediaTRUST