Prezentare Tiff Targu Mures

Festivalul Internațional de Film Transilvania, TIFF, cel mai mare eveniment de profil din sud-estul Europei, vine la Târgu Mureș! De la prima ediție din 2013, festivalul aduce în oraș proiecții eveniment, lansări de filme, discuții cu invitați speciali din lumea cinematografiei, concerte și petreceri până în zori.

Prima ediție a TIFF Mureș a fost organizată în 2013, în cadrul evenimentelor organizate de Consiliul Județean pentru a sărbători 100 de ani de cultură în județ. Publicul a fost argumentul care a făcut ca evenimentul să devină unul constant: „Cred că publicul a fost un punct forte al festivalului, pentru că spectatorii nu au ezitat să profite de prezența invitaților speciali, să afle detalii din culisele filmelor și informații despre «geneza» unora dintre cele mai cunoscute filme românești”, spune Tudor Giurgiu, președintele festivalului.

Cea de-a patra ediție a TIFF Mureș debutează pe 23 septembrie 2016 și promite, pentru cele trei zile de festival, o selecție de filme premiate, succese de casă și avanpremiere. Cele peste 40 de proiecții, concerte și întâlniri cu personalități ale cinematografiei românești și maghiare vor avea loc între 23 și 25 septembrie 2016 atât în locațiile deja cunoscute ale festivalului, Cinema Arta și Palatul Culturii, cât și în spații noi, inedite: Piața Cetății Open Air și GCafé Marosvásárhely.

„Cea mai mare bucurie este că anul acesta reușim, în sfârșit, să ducem filmul în Cetate. E un loc  pe care îl urmărim încă de la prima ediție TIFF Mureș și acum putem programa, în sfârșit, proiecțiile în aer liber pe care le-am gândit aici. E o energie specială care se creează atunci când 1500 de oameni reacționează împreună. Pentru noi, ca organizatori, este șansa să vedem cu adevărat potențialul festivalului”, spune Tudor Giurgiu, președintele TIFF.

TIFF Mureș (23-25 septembrie) este organizat de  Asociatia Film si Cultura Urbana

Cu sprijinul: Consiliului Judeţean Mureș, Primăriei şi Consiliului Local Tg. Mureș, Palatul Culturii Târgu Mureș