„1984” al lui George Orwell, reinterpretat de Teeth of the Sea | TIFF

„1984” al lui George Orwell, reinterpretat de Teeth of the Sea

04.04.2014 13:04
Inedit la TIFF 2014 va fi și spectacolul „The Last Man”, al britanicilor de la Teeth of the Sea, care vor cânta live o reinterpretare originală a capodoperei lui George Orwell, „1984”.

Miercuri, 4 iunie, de la 20.30, la Casa de Cultură a Studenților, coșmarul totalitarismului va fi chestionat în contextul zilei de astăzi, al lumii globalizate și digitalizate. Împreună cu artistul vizual Benjamin Barfoot, Teeth of the Sea redă, prin compoziții originale și imagini inspirate de ecranizarea cu John Hurt și Richard Burton, atmosfera austeră și absurdă din „1984”. Din 2006 încoace,Teeth of the Sea și-a câștigat reputația de cea mai aventuroasă trupă de rock psihedelic din Marea Britanie. Extrem de apreciate au fost și alte două reinterpretări vizuale, cu muzică originală, pentru Doomsday, al lui Neil Marshall, și 2001. O odisee spațială, al lui Stanley Kubrick. Prețul unui bilet este 30 de lei.

Tichetele pot fi achiziționate în avans de pe www.biletmaster.ro, începând de luni, 7 aprilie.