Ce rezervă prima zi a weekend-ului la TIFF 2010 | TIFF

Ce rezervă prima zi a weekend-ului la TIFF 2010

28.05.2010 03:00

Cea de-a doua zi a TIFF-ului 2010 va avea parte de un program încărcat, plin de evenimente şi proiecţii de neratat.

Ziua de sâmbătă începe în forţă cu un documentar original şi provocator, Videocraţia/ Videocracy, în regia lui Erik Gandini, care este programat la Cinema Victoria începând cu ora 12.00. Inclus în programul de documentare prezentat de partenerul de tradiţie al festivalului, HBO România, filmul prezintă într-un mod original şi provocator impactul pe care anumite canale media, dominate de Silviu Berlusconi, l-au exercitat asupra populaţiei italiene în ultimii 30 de ani.

De la ora 17.00, la TIFF Lounge (Galeria Muzeului de Artă din Cluj), iubitorii de artă fotografică nu trebuie să rateze Vernisajul expoziţiei de fotografie semnat de Andrei Pandele, expoziţie ce va putea fi vizitată apoi pe tot parcursul festivalului. Cu ocazia vernisajului va fi lansat şi numărul trei al revistei de fotografie Punctum, ce conţine atât un amplu interviu cu fotograful Andrei Pandele, cât şi o serie de fotografii mai puţin cunoscute ale acestuia.

Tot sâmbătă, Cinema Republica va fi gazda a două proiecţii eveniment de senzaţie.

De la ora 18.00, clujenii sunt invitaţi la proiecţia de gală a filmului Caravana Cinematografică, în regia lui Titus Muntean. Al doilea film de lungmetraj al lui Titus Muntean, după debutul său de succes Examen, Caravana Cinematografică este realizat după romanul cu acelaşi nume al lui Ioan Groşan şi spune povestea lui Tavi, un tânăr activist de partid, care soseşte cu o caravană cinematografică într-un sat izolat din Transilvania, pentru a rula filme propagandistice ruseşti. Este prima sarcină de partid pentru Tavi, iar el face tot ce-i stă în putinţă s-o îndeplinească cu succes, deşi se loveşte de lipsa de entuziasm a sătenilor. Filmul va fi proiectat în prezenţa regizorului Titus Muntean, a actorilor Dorian Boguţă şi Iulia Lumânare şi a echipei.

După proiecţia de gală a filmului lui Titus Muntean, de la ora 20.00, la cinema Republica va avea loc un alt eveniment extraordinar: filmul mut Metropolis (R. Fritz Lang) va rula în varianta sa restaurată şi completă, cu un soundtrack live, compus special pentru versiunea integrală a filmului de muzicianul şi artistul media Antonio Bras. Soundtrack-ul filmului realizat de Bras include muzică clasică, efecte sonore, pasaje de muzică rock şi sunete ambientale şi meditative, care împreună cu numeroase sample-uri de chitară, pian, elemente percusive şi alte sunete live, realizează un câmp sonor electro-digital fascinant. O proiecţie co-organizată de TIFF şi Centrul Cultural German Cluj.

Nu în ultimul rând, la Casa Matei din Cluj-Napoca, de la ora 16.00, iubitorii festivalului sunt aşteptaţi la o expoziţie inedită ce conţine propunerile de grafică pentru gama de produse promoţionale marca TIFF 2010, aparţinând studenţilor Facultăţii de Artă şi Design din Cluj.

De asemenea, începând din 29 mai şi până duminică 30 mai, între 11:00-18:00, la TIFF Meeting Point, cineaştii şi producătorii de film sunt invitaţi de Digital Cinema RedVolution la prezentarea noii Camere RED mx & Worflow. Aceştia vor putea testa noul senzor MX al camerei RED şi uneltele de procesare a materialului filmat cu acest sensor, combinate cu noua ştiinţă RED color.