Gradinița TIFF Happy Kids | TIFF

Gradinița TIFF Happy Kids

05.06.2012 21:07
Pentru al treilea an consecutiv, grădinița TIFF Happy Kids îi așteaptă pe cei mici în Piața Unirii, cu o serie de programe și activități interactive.

Realizată de TIFF în parteneriat cu grădiniţa Happy Kids din cadrul Şcolii Internaţionale din Cluj și compania Boribon, grădiniţa îşi propune să vină în sprijinul părinţilor care se află în imposibilitatea de a-i lăsa pe cei mici în grija unor persoane de încredere, pentru a se putea bucura de proiecţiile şi evenimentele din cadrul festivalului.

În perioada 1-10 iunie, în intervalul orar 15.00 – 23.00, în spațiul special amenajat din Piața Unirii, copiii cu vârste între  2 și 10 ani vor beneficia de supravegherea atentă a unor cadre didactice cu experienţă în domeniu. Astfel, părinţii vor avea mai mult timp la dispoziţie pentru oferta TIFF 2012, având siguranţa că cei mici sunt pe mâini bune.

Serviciul este gratuit şi accesibil părinţilor pe baza biletului de intrare la un film TIFF, în limita a 4 ore.

De asemenea, în perioada 4-8 iunie, între 17:00 - 19:00, Boribon le-a pregătit celor mici o serie de exerciții de imaginație, ateliere de film, numere de magie și teatru de păpuși.

Marți, 5 iunie, între 19:30 și 20:30, atât copiii cât și părinții se vor putea bucura de spectacolul Aventuri în podul bunicului, prezentat de compania Libelula, iar vineri, 8 iunie, de la ora 20:00, micii spectatori vor putea asista la Croitorașul cel isteț.

Program Happy Kids:

Marti, 5 iunie
19:30 - 20:30 - Teatrul de păpuși “Aventuriîn podul bunicului”
20:30 - 23:00 - program liber, opțional: proiecții de desene animate

Miercuri, 6 iunie
15:00 - 17:00 - program liber
17:00 - 19:00 - Atelier de film Boribon - Ziua dedicată scenografiei
19:00 – 20:00 - Teatrul de păpuși -  Aventuri în podul bunicului, prezentat de compania Libelula
20:00 – 23:00- program liber, optional: proiecții de desene animate

Joi, 7 iunie
15:00 – 17:00 - program liber
17:00 – 19:00 - Atelier de film Boribon - Ziua efectelor speciale
19:30 – 20:30 - Teatrul de păpuși -  Aventuri în podul bunicului, prezentat de compania Libelula

Spectacolul „Aventuri in podul bunicului”  te poartă în lumea plină de mister pe care o poți descoperi în cuferele și geamantanele de mult uitate în podul bunicilor. Iar dacă bunicul a fost magician, atunci... totul devine posibil. Apariții neașteptate, personaje ireale, clovni, totul într-un spectacol în care se vorbește despre prietenie și dragoste.

20:30 – 23:00 - program liber. Opțional: proiecții de desene animate

Vineri, 8 iunie
15:00 – 17:00 - program liber
17:00 – 19:00 - Atelier de film Boribon - Ziua iluziilor optice
19:00 – 20:00 - Teatrul de păpuși -  Croitorașul cel istet, prezentat de compania Libelula
„Croitorașul cel isteț” este un spectacol în care micii spectatori se recunosc cu ușurință și în care primesc în cel mai firesc și atractiv mod un sfat pe care am fi bucuroși să nu îl uite niciodată:  în viață nu contează înălțimea, ci contează istețimea!
20:00 – 23:00 - program liber. Opțional: proiecții de desene animate

Sâmbătă, 9 iunie
11:00 – 20:00 - program liber