Metropolis (29.05.2010, Cinema Republica, 20:00) | TIFF

Metropolis (29.05.2010, Cinema Republica, 20:00)

28.05.2010 03:00

Pe 29 mai, de la ora 20.00, Cinema Republica devine gazda unui eveniment extraordinar: filmul mut Metropolis (R. Fritz Lang) va rula în varianta sa restaurată şi completă, cu un soundtrack live, compus special pentru versiunea integrală a filmului de muzicianul şi artistul media Antonio Bras, prezentat în premieră mondială la TIFF 2010.

Lansat în 1927 şi inclus în patrimoniul UNESCO, Metropolis este un film renumit, care a impresionat prin efectele şi detaliile tehnice şi arhitecturale inedite pentru vremea sa, punând totodată şi bazele genului sci-fi.

Timp de aproape 80 de ani, filmul a fost cunoscut in forma sa incompletă. În vara anului 2008 s-a făcut o descoperire extraordinară: o copie a filmului Metropolis în lungime originală a fost găsită în arhivele unui muzeu din Buenos Aires. După munca de restaurare a filmului, acesta a putut fi vizionat în februarie 2010 în varianta sa completă, în trei puncte din Germania, la Frankfurt pe Main, la a 60-a ediţie a Berlinalei şi, într-o proiecţie open-air, în faţa Porţii Brandenburg.

Pe 29 mai 2010, Metropolis va fi proiectat la TIFF pentru a doua oară în afara Germaniei, după Hong-Kong. Odată cu scenele noi, acompaniamentul muzical realizat de Antonio Bras a fost de asemenea prelucrat şi adaptat, prezentarea filmului sub formă restaurată semnificând o premieră şi din punct de vedere muzical.

Soundtrack-ul filmului realizat de Bras include muzică clasică, efecte sonore, pasaje de muzică rock şi sunete ambientale şi meditative, care împreună cu numeroase sample-uri de chitară, pian, elemente percusive şi alte sunete live, realizează un câmp sonor electro-digital. Colajele muzicale complexe şi ritmurile folosite includ numeroase elemente stilistice ale muzicii electronice, specifice culturii alternative de club (Down Tempo, Trance, Ambient, Industrial), reuşind să dea un suflu modern secvenţelor de imagini şi să creeze o atmosferă puternică şi actuală, care fascinează spectatorii zilei de azi.

Antonio Bras s-a impus în scena muzicală în anul 1988, lucrând deseori ca muzician si DJ. De asemenea, Bras este şi un artist în domeniile video şi media şi proprietar al unei agenţii multimedia din Stuttgart. Este singurul artist care realizează solistic o coloană sonoră pentru versiunea integrală a filmului lui Fritz Lang.

Mai multe informaţii despre artist şi coloana sonoră a filmului sunt disponibile pe:

www.metropolis-live.de

www.myspace.com/metropolislivesound

Evenimentul este organizat de Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi Centrul Cultural German Cluj-Napoca, cu sprijinul Fundaţiei Friedrich-Wilhelm-Murnau şi Transit Film S.R.L.

Pentru informaţii suplimentare, va rugăm contactaţi:

Ágnes Simon - Director Departament de Cultură

Centrul Cultural German Cluj-Napoca

cultura@kulturzentrum-klausenburg.ro