Noutăți la Noaptea Albă a Filmului Românesc 2012 | TIFF

Noutăți la Noaptea Albă a Filmului Românesc 2012

05.09.2012 16:03
Locații noi și evenimente speciale

 

Noaptea Albă a Filmului Românesc va aduce pe 14 septembrie o selecție a celor mai de succes filme românești., producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, în 15 locaţii, în 4 oraşe din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iaşi.

Un eveniment special din cadrul Nopții îi este dedicat Fundației Arte Vizuale (FAV), care împlinește 20 de ani de la înființare. FAV este o instituție non-profit, apolitică și independentă, fondată în 1992 de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile cu scopul de a-i sprijini pe tinerii cineaști și creatori din sfera artelor vizuale.

FAV a produs peste 80 de proiecte de film și video - ficțiune, documentare, filme experimentale, filme promoționale pentru creatorii din teatru, dans, muzică și cinema, co-producții, proiecte speciale și multi-media.

Astfel spectacorii vor putea viziona o selecţie de 7 filme, printre care se numără şi primul film după facultate al lui Radu Muntean, Lindenfeld 1994, dar și Lucy Castle Hotea (r. Vali Hotea, 1996), Franzela exilului (r. Alexandru Solomon, 2002) sau Boborul (r. Radu Igazsag, 2004), precum şi un scurt promo la documentarul despre expediția lui Emil Racoviță, Exploratorul (Gabor Xantus, 2012).

Tot în cadrul Nopții Albe, publicul  este invitat să decidă soarta unui personaj, la primul film interactiv din România, Kiddo (r. Millo Simulov). Kiddo este numele unei adolescente cu o viaţă dificilă şi o familie dezbinată, care îşi revarsă furia făcând box. Prin votul majorităţii, îi va fi decis destinul de mai multe ori de-a lungul filmului, din variantele oferite de autori. Filmul a fost foarte apreciat la cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Din programul evenimentului nu vor lipsi nici animațiile românești, prezentate anul trecut în competiție la Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est.

Anul acesta, pe harta Nopţii Albe din București sunt incluse şi locaţiile Cinema PRO, Cinema Elvira Popescu, Club Control, Grădina Verona, Godot Cafe, cumulând un total de 10 locaţii-gazdă ale Filmului Românesc (alături de Cinema Studio, Cinema Patria, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Club Fabrica, Centrul Istoric - Piaţa Sfantul Anton).

Și spectatorii din Timișoara au parte de o veste bună. Pe lângă proiecţiile din Noaptea Albă programate la Cinema Timiş, organizatorii vor aduce o selecţie de filme româneşti şi în cadrul Festivalului PLAI, la Muzeul Satului Bănăţean.

În Cluj-Napoca cinfilii sunt aşteptaţi la Cinema Victoria şi la Casa TIFF (Str. Universităţii nr.6), iar în Iaşi, Noaptea Albă a Filmului Românesc va fi gazduită de Cinema Victoria.

 

Programul complet al evenimentului va fi disponibil în curând pe site-ul www.romfilmpromotion.ro