Ștefan Luchian (r. Nicolae Mărgineanu) l-a consacrat în ochii publicului drept unul dintre cei mai talentaţi artişti ai generaţiei sale. Performanţa sa în rolul renumitului pictor român a fost premiată la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti, în 1981.
Director al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, fondator şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România şi fost ministru al Culturii (1996 - 2000), Ion Caramitru şi-a legat numele de evenimente majore din cultura şi politica românească. Născut pe 9 martie 1942, în Bucureşti, într-o familie macedo-română, Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1964, la clasa profesoarei Beate Fredanov.
Şi-a făcut debutul pe marele ecran în Comoara din Vadul Vechi (1964), regizat de Victor Iliu, remarcându-se prin naturaleţea stilului într-o epocă în care jocul actorilor era încă marcat de teatralitate. Au urmat roluri în peste 40 de producţii româneşti şi străine şi colaborări cu nume grele ale cinematografiei precum Liviu Ciulei, Mircea Veroiu, Dan Piţa, Andrei Blaier, Alexandru Tatos, Steven Soderbergh, Brian De Palma sau Costa Gavras.
După debut, cariera sa a continuat cu roluri în filme ca Pădurea Spânzuraţilor (regia Liviu Ciulei), Dimineţile unui băiat cuminte (r. Andrei Blaier), Baladă pentru Măriuca (r. Titel Constantinescu şi Constantin Neagu), Dincolo de pod şi Între oglinzi paralele (r. Mircea Veroiu), Înainte de tăcere (r. Alexa Visarion), Bietul Ioanide (r. Dan Piţa), Ştefan Luchian (r. Nicolae Mărgineanu), Promisiuni (r. Elisabeta Bostan), Întunecare (Alexandru Tatos), seria Liceenii (r. Nicolae Corjos).
În 1981, memorabila întruchipare a pictorului Ştefan Luchian, în filmul lui Nicolae Mărgineanu, l-a consacrat în ochii publicului drept unul dintre cei mai talentaţi artişti ai generaţiei sale, performanţa sa fiind premiată la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti.
Câţiva ani mai târziu, începând cu Declaraţie de dragoste şi continuând cu Liceenii şi Extemporal la dirigenţie, Ion Caramitru avea să devină îndrăgitul şi foarte popularul diriginte Socrate.
După 1989, numele său a apărut pe afişele unor producţii străine precum Kafka (1991), un thriller marca Steven Soderbergh inspirat de viaţa lui Franz Kafka, Two Deaths (r. Nicolas Roeg), Mission: Impossible (r. Brian De Palma) sau Amen (r. Costa Gavras), consolidându-şi reputaţia de actor talentat şi exigent şi dincolo de graniţele României.
Pe scenă, a debutat în spectacolul Eminescu, de Mircea Ştefănescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în 1964. De-a lungul carierei sale, a avut partituri importante în piese de teatru semnate de William Shakespeare, A.P. Cehov, Luigi Pirandello, Georg Büchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset sau Mihail Sebastian. În portofoliul său intră colaborări cu regizori de renume ai teatrului românesc precum Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Vlad Mugur, Yuriy Kordonskiy, Radu Penciulescu, Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu.
Ca actor şi regizor la Teatrul Bulandra - al cărui directorat l-a deţinut între 1990 şi 1993 -, a pus în scenă piese ca Amintiri, de Alexei Arbuzov, sau Neînsemnaţii, de Terry Johnson. Din 2005, este director al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a montat spectacolele Dineu cu proşti, de Francis Veber, şi Şapte dintr-o lovitură, de Lia Bugnar.
În această perioadă, a fost profesor de arta actorului la UNATC (1976 – 1981), apoi profesor asociat al aceleiaşi instituţii, din 1997 până în 2001.
Ion Caramitru a fost onorat de-a lungul timpului cu numeroase distincţii. În 1995, Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord l-a decorat cu titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic, pentru activitatea culturală româno-britanică iniţiată de acesta, iar doi ani mai târziu, statul francez i-a oferit medalia de Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor. În anul 2000, a fost recompensat şi cu Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.
