| Page 2 | TIFF

D’ale voluntarului TIFF

09.06.2011 - 16:15

“Am intrat ca voluntar la TIFF cu impresia că o să mă bucur în fiecare zi de unul dintre avantajele voluntariatului de la TIFF: acela de a intra gratis la filme. Dacă anul trecut îmi calculam bugetul și alergam de nebună de la o proiecție la alta și mă gandeam, uitându-mă în buzunar la ce filme trebuie să renunț și la ce filme pot să merg, mi-am zis eu așa în mintea mea că anul ăsta nu o să mai fie la fel. Și nu este.

În 6 zile de TIFF m-am ROboTIFFat, am fost la expoziția de costume a Doinei Levința și am reușit să văd două filme, pe cel de la deschidere și pe cel de la proiecția specială pentru voluntari. Și nu pentru că anul acesta voluntarii nu ar avea intrarea gratuită la filme, ci pentru că la TIFF este treabă. Suntem noi mulți voluntari (vreo 400 așa), dar treabă este și mai multă, dar nu ne plângem, că ne place, doar  nu am venit să stăm degeaba!

Eu am nimerit la departamentul de merchandising, adică vindem produse cu sigla TIFF (chiar, să vă spun, cine vrea să rămână cu o amintire de la TIFF să vină pe Eroilor, la Republica sau în Piața Unirii să își ia un tricou cu TIFF, model aniversar, că așa-i frumos!). Cele mai distractive faze, care mi se întâmplă în fiecare zi sunt acelea în care bărbații, mari, dar maaari amatori de fotbal, vin și se uită la broșurile cu programul filmelor, crezând că sunt programele la campionat sau chiar vin să îmi ceară programul campionatelor sau abonamente la diferite programe Tv de sport. Pentru unii dacă fotbal nu e, nimic nu e…ori a  fost sau n-a fost?

Gata, v-am pupat pe portofel! (ăla din care o să scoateți bani să vă cumpărați tricouri, pixuri, căni, plase, insigne)”

(Mirei, voluntar, departamentul merchandising)

Pentru povestea ei, Mirei a câştigat o invitaţie pentru party-ul HBO din Diesel, de la ora 23.

Aşadar, voluntari TIFF, pe locuri, fiți gata, start sezonului de concursuri pentru voi!

Se premiază “cea mai haioasă/penibilă întâmplare”, cea mai “vintage” poză cu voi alături de personalităţi, invitaţi din ediţiile anterioare, recorduri din munca voastră ca voluntar (cele mai multe voturi strânse, cele mai multe produse TIFF vândute sau alte recorduri cu care ne puteţi uimi), poveştile voastre din “o zi ca voluntari TIFF”, filmuleţe, poze sau alte materiale realizate de voi pentru, cu şi despre TIFF.

Ofertă specială: voluntarul care ne prezintă o retrospectivă “Eu-voluntar TIFF vs. Eu- membru crew sau staff” are premiul special.  Cu toţii aveţi coordonatori, membrii din staff sau crew prin apropiere. Suntem curioşi ce obţineţi de la ei!;)

Pont: se pot compara 2 poze/ prezentaţi un mini interviu/ un filmuleţ. Acceptăm şi alte idei, dacă aveţi inspiraţie.

Concursurile voluntarilor le anunţăm pe pagina de facebook TIFFvolunteers. Grăbiţi-vă, timpul de desfăşurare este scurt şi imprevizibil, iar câştigătorii nişte norocoşi!

scris de
written by
Tags:

Să punem de o premieră online la TIFF!

08.06.2011 - 16:13

UPDATE: Felicitări tuturor pentru obținerea badgeului SWARM. Am văzut că se poate, la anul o facem din nou, doar că o să luăm Super Swarm-ul!

Clujul e un oraș plin de viață și pe perioada TIFF-ului toată lumea află asta. Nimeni nu rămâne indiferent la nebunia din urbea de pe Someș și toată lumea încearcă să se implice cât și cum poate în festival. Mai ales mediul online. Twitter-ul, facebook-ul, siteul TIFF, TIFF Tv și blogurile oferă toate informațiile de care ar putea avea nevoie un om interesat de festival. Și pentru că suntem atât de mulți, lansăm o provocare!

Hai să mai lansăm o premieră online în Cluj! Pentru că ne place să ne jucăm pe Foursquare și pentru că suntem siguri că suntem foarte mulți care folosim această aplicație în cadrul TIFF, ne-am gândit să punem mâna pe un badge destul de rar prin România! Poate v-ați dat deja seama (mai ales utilizatorii mai entuziaști), este vorba despre badgeul SWARM. Ce înseamnă asta? Ei bine, swarm presupune o gașcă de cel puțin 50 de persoane care dau check in în același loc într-un interval de maxim trei ore. Ce spuneți? Ne adunăm să punem mâna pe el?

Propunerea noastră este să ne luăm badgeul sâmbătă, în intervalul 16:30 - 18:30. Ca să ne și distrăm hai să ne întâlnim la ora 17:00 în Piața Unirii să stresăm wirelessul și 3G-urile într-un mod unic. Pentru cei care nu pot să vină la 17:00, nu-i o cauză pierdută. Un check in în Unirii în intervalul amintit garantează badgeul (dacă ne strângem suficienți oameni). Foarte important e să nu dați un alt check in până la ora 18:30!

Direct din biroul online al TIFF vă salutăm cu respect și vă așteptăm la TIFF check in în Piața Unirii. Let's SWARM!!!!

PS: Puteți da un ochi și peste .

scris de
written by
Tags:

Pentru că nu toți știm How To Web

07.06.2011 - 16:10

Susținem online-ul. Cam asta a fost deviza cu care a plecat TIFF anul acesta la drum. Au urmat apoi sesiuni de furtuni de creiere în care sinapsele s-au încins teribil. Procesul de luare a deciziilor și de a marca calea pe care se va merge anul acesta a fost oarecum anevoios, dar a meritat și nu ne vom opri aici.

De aceea anunțăm că la Cluj va avea loc îpeste câteva zile, mai precis în 9 iunie, un eveniment care se organizează pentru prima dată în acest oraș. Vorbim despre How to Web Community Event 2011 care va aduce speakeri remarcați de ceva vreme de către comunitate.

 

 

Pentru că numele vorbitorilor merită rostit, ei sunt:

  •     Marius Ghenea - Serial entrepreneur and business angel
  •     Philipp Kandal - Co-Founder & CTO at Skobbler
  •     Dragos Manac - CEO at Appnor  MSP
  •     Alexandru Lăpușanu - CEO at Zitec
  •     Paul Rawlings - Co-founder & CEO at ScreenReach
  •     Alex Rada - CEO at Sequeekly
  •     Mircea Botez - Technology Area Manager at ISDC
  •     Razvan Dragoș și Alina Crancău - bloggers at TVdece.ro
  •     Sebastian Presecan - Product Manager at iQuest Technologies
  •     Radu Rădoi - Sales Director at iQuest Technologies
  •     Dan Călinescu - Serial Social Entrepreneur

În altă ordine de idei, pentru că știm că vă plac cifrele și sunteți înebuniți după ele, la mișcarea online care se va desfășura într-un loc mai puțin convențional sunt așteptați cel puțin 120 de oameni. Ei vor avea parte de cele 12 prezentări ale speakerilor de mai sus care se vor desfășura pe parcursul unei zile întregi.

Din câte am înțeles noi, totul se va termina cu 1 bucată petrecere, care clar nu va mai fi despre How To Web, ci despre How To Drink. :P

Așa că dacă sunteți prin zonă, pe la TIFF, nu vedem de ce nu v-am da o derogare pentru a participa la eveniment. :)

P.S. În această seară din ON în OFF, organizat de TIFF și TVdece.ro va fo transmis LIVE pe TIFF TV. Dă Doamne să nu ne pice netul!

scris de
written by

Vrem să insituim cultul voluntarilor!

06.06.2011 - 17:06

“Deschiderea TIFF” este pe sfârşite.

Spunem că doar acum e pe sfârşite, căci da, pentru cei care lucrează la TIFF (crew, staff, voluntari), deschiderea nu a însemnat doar covorul roşu şi “Nevasta la putere”, ci mult mai multe. Prima interacţiune cu publicul TIFF în 2011, noi locaţii TIFF – Casa de Cultură a Studenţilor, Centrul Cultural Francez, Mănăştur Open Air, Odeon Cineplex din incinta Polus și Marty Café, noi departamente de lucru, noi dimensiuni artistice – teatru şi prezentări de modă sunt doar câteva exemple de încercări peste care noi, voluntarii, am trecut cu bine în primele trei zile, bineînţeles cu ajutorul staff-ului entuziasmat şi dornic să împartă cu noi…sarcinile de lucru.

De acum, că am intrat în “pâinea cea de toate zilele a TIFF-ului” lucrurile vor merge din ce în ce mai repede şi uşor, publicul nu se va mai sfii să ne tragă de mânecă să ne întrebe de toate, staff-ul ne va fi familie, iar punctele de lucru TIFF ne vor deveni casă, casă de nebuni, termen ales într-un sens plin de vibraţii bune şi energie.

Pe scurt, ce vă putem spune noi din primele zile TIFF, cu bune şi cu rele:

-în primul rând suntem ușor de recunoscut, avem roluri… pe tricouri, brăţări portocalii la mână, şi afirmăm cu tărie că suntem voluntari  TIFF pentru că “susţinem filmul”!

-în Mănăştur  -noua locaţie de vizionat filme, în aer liber- am fost primiţi cu braţele deschise de locatarii din zonă, aceştia apreciind această iniţiativă ca fiind una lăudabilă. Ne-au promis că vor veni la toate proiecţiile de aici, ba chiar mai mult, îşi vor chema şi vecinii.  Pentru o aşa primire, din a 2-a zi, mănăşturenii s-au bucurat şi de berea URSUS, căci le-am adus aproape şi frigiderele.

-am deschis Continentalu’, şi nu oricum, ci cu expoziţia  de costume de film şi teatru premiate a Doinei Levintza. Voluntarii au pregătit cocktail-uri, au zâmbit frumos şi au fost la dispoziţia tuturor invitaţilor de seamă.

-bilete, bilete… şi iar bilete. Voluntarii de la Ticketing au respirat cu o săptămână înainte dublu, căci ştiu că de acum aerul lor va fi cel mai râvnit, fiecare îşi va dori să fie primul în faţa lor, iar ei, oameni buni la calcule şi interacţiunea cu publicul, îi vor mulţumi pe fiecare în parte, cu multă răbdare. Voluntari ca cei de la Ticketing, sunt şi cei de la Info Point şi Press&PR, oameni cu răbdare şi plini de voie bună.

-TIFFtv-ul vă ţine la curent cu tot, aşadar am făcut şi pagină de facebook oficială a voluntarilor TIFF (da, are albume cu poze, şi te poţi şi tăgui dacă te recunoşti).

Urmăriţi-ne pe www.tifftv.ro şi  aici, pe blog. Cu siguranță vom reveni să ne lăudăm. Vrem să insituim cultul voluntarilor! :P

scris de
written by
Tags:

Exclusiv de Cluj: CrocoTIFF by Trilulilu!

06.06.2011 - 16:05

Mare căldură, mare! Pe vremea asta căutăm doar puncte de răcoare și apă rece de izvor. Dar cum astea-s numai la iarbă verde și aer curat, nu prea ne convine, că doară n-om pleca acum când TIFF-ul e în floare.

Și cum bloggerii nu-s bloggeri fără să scrie, pentru ei e nevoie de un spațiu cu apă, cafea, internet (eventual și echipament pentru cei care nu vor să care ceva după ei) și răcoare.

Acum vine partea mișto: Trilulilu s-a oferit să fie gazdă de bloggeri pe perioada festivalului. Cu această ocazie reptilienii s-au mobilizat, s-au înghesuit și au pus la cale un birou pentru onlinerii care vor să scrie de la și despre TIFF.

Pentru asta, doritorii trebuie să-și anunțe vizita de lucru pe facebook tăguind crocodilii în mesajul „Vreau să vin la Trilulilu!” sau pe twitter folosind hashtagul #vreaulatrilulilu.

Așa că dragii noștri onlineri, sfatul nostru este să nu mergeți cu mâna goală, măcar inspirația și sporul la scris să le luați cu voi, nu pierdeți vremea pe acolo că vă mănâncă Crocodilu! :P

Biroul Trilulilu este deschis până în 9 iunie, din motive de securitate a crocodililor închiși pe timp de weekend în beciul clădirii!

Spor la crocoTIFFuit! Încheiem transmisiunea.

scris de
written by