Înscrierile pentru Competiţia Locală TIFF 2011 continuă | TIFF

Înscrierile pentru Competiţia Locală TIFF 2011 continuă

14.05.2011 03:00

Pasionaţii de film clujeni, amatori sau profesionişti, au un nou termen limită pentru a-şi înscrie creaţiile pentru Competiţia locală TIFF 201129 mai.

Competitia locala TIFF 2011 a fost iniţiată cu succes în cadrul celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania si are ca scop promovarea şi susţinerea creaţiilor artiştilor care vin din zona artelor vizuale şi care, până acum, nu au avut şansa de a fi vizionate în cadrul festivalului. Competiţia este adresată cineaştilor amatori sau profesionişti, care locuiesc, lucrează sau studiază în prezent în orice localitate din judeţul Cluj. Toţi cei interesaţi pot trimite până pe data de 29 mai (ultima zi de recepţionare a filmelor), filme pe orice temă, cu lungimea maximă de 30 de minute, într-unul din formatele: MPEG2, AVI sau MOV.  Producţiile trebuie să fie realizate în perioada 7 iunie 2010 – 15 mai 2011 şi să fie subtitrate sau dublate în limba română. Filmele, împreună cu formularul de înscriere completat, trebuie trimise la sediul festivalului de la ROMÂNIA FILM, Filiala Cluj (P-ţa UNIRII Nr. 24). O parte din filmele selectate va fi prezentată în cadrul TIFF-ului în cunoscutul spaţiu expoziţional din Cluj - Fabrica de Pensule, un loc deja familiar comunităţii locale de artişti. Cea mai bună creaţie va fi desemnată de un Juriu alcătuit din trei personalităţi din mediul cinematografic românesc şi recompensată în cadrul unei Ceremonii de Premiere organizată la Fabrica de Pensule. În acest an, juriul este alcătuit din Marian Crişan, Lucian Maier şi Iulia Rugină.

Competiţia locală TIFF 2011 dedicată artiştilor locali este organizată de Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în parteneriat cu Fabrica de Pensule.