Eu când vreau să fluier, fluier | TIFF

Eu când vreau să fluier, fluier

02.06.2010 03:00

Prima zi de ZFR se încheie la Ursus Open Air, de la 21:45, cu proiecţia unui alt film apreciat de critică şi de public deopotrivă: mult aclamatul Eu când vreau să fluier, fluier, în regia lui Florin Şerban. Câştigător al Ursului de Argint - Marele premiu al juriului, precum şi al Trofeului Alfred Bauer la Festivalul de la Berlin în 2010, filmul spune povestea lui Silviu, un tânăr delincvent care mai are de petrecut doar cinci zile de captivitate la şcoala de corecţie. De când a aflat că mama lui, de mult plecată din ţară, a revenit şi e hotărîtă să-l ia pe fratele lui să stea la ea în Italia, cele cinci zile par o eternitate. Silviu şi-a crescut singur fratele mai mic şi-l iubeşte de parcă ar fi propriul său fiu, prin urmare trebuie să găsească urgent o soluţie.