Tatăl Fantomă îi aduce la Cluj pe Barry Gifford şi Marcel Iureş | TIFF

Tatăl Fantomă îi aduce la Cluj pe Barry Gifford şi Marcel Iureş

09.06.2011 03:00

A doua zi dedicată cinematografiei autohtone va aduce la Cinema Florin Piersic două premiere absolute, care vor aduce la Cluj invitaţi de marcă ai ediţiei cu numărul 10.

De la ora 18.00, odată cu proiecţia debutului în lung metraj al lui Lucian Georgescu – Tatăl Fantomă, publicul va avea plăcerea să se întâlnească cu actorii Marcel Iureş şiMihaela Sîrbu şi cu scriitorul şi scenaristul Barry Gifford.Acesta din urmă revine la Cluj după ce în 2003 a fost unul din membrii Juriului Competiţiei oficiale TIFF. Filmul lui Lucian Georgescu pleacă de la scrierea lui Gifford, The Phantom Father, colaborarea cu scriitorul fiind una extrem de apropiată şi reuşită.

Povestea îl are în centru pe profesorul american Robert Traum (Marcel Iureş), ce îşi ia un concediu de un an şi îmbrăţişează o aventură în strânsă legătură cu trecutul. Întors pe bătrânul continent, Robert încearcă să dezlege misterul originii tatălui şi unchiului său, faimoşii fraţi Traum: Rudolf, un celebru romancier, şi Samuel, odinioară mare gangster la Chicago. În timpul călătoriei sale prin Transilvania, o cunoaşte pe Tania, şefa Arhivelor Bucovinei. Împreună dau de Sami, ultimul prieten al familiei Traum aflat încă în viaţă, proiecţionist la un mic cinema prăfuit de provincie, din care a fost izgonit de către un politician local pus pe căpătuială. În timp ce Robert îl ajută pe Sami să-şi recapete cinematograful, Sami îl ajută să-şi afle originile.