Amintiri din URSS în cadrul TIFF.17 | TIFF

Amintiri din URSS în cadrul TIFF.17

10.05.2018 10:47
Câteva dintre titlurile de top ale cinematografiei sovietice vor fi proiectate în cadrul secțiunii Amintiri din URSS (Back in the USSR).

Amintiri din URSS (Back in the USSR) este șansa publicului TIFF.17 de a (re)descoperi pe marele ecran, în copii noi restaurate digital, filme ce umpleau sălile de cinema în anii ’80 nu doar în România, ci în toate țările din blocul socialist. ASSA (1987), regizat de Serghei Solovev, este filmul-manifest al rock-ului rusesc care a făcut istorie, influențând generații întregi. Poveștile anti-sistem, secvențele experimentale, coloana sonoră underground și o campanie de PR grandioasă l-au transformat într-un megahit de box-office. La doi ani după premiera filmului, protagoniștii au reușit să atragă peste 70.000 de oameni la un concert organizat pe stadionul Lujniki din Moscova, iar la un an după, URSS-ul s-a dezintegrat.

Drama de război Du-te și vezi! (Come and See, r. Elem Klimov, 1985) este considerată una dintre cele mai devastatoare opere din istoria cinematografului. Opt ani a durat până ca regimul sovietic să aprobe intrarea în producție, chiar dacă tema principală e mișcarea de rezistență împotriva forțelor germane. Filmul a avut parte de un succes imens după lansare, iar versiunea recent restaurată digital a fost premiată, anul trecut, la Veneția. Un alt film-cult sovietic care s-a bucurat de aprecierea internațională și o uriașă popularitate în România comunistă, Moscova nu crede în lacrimi (Moscow Does Not Believe In Tears, r. Vladimir Menșov, 1980) a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 1981 și urmărește visurile, dorințele, iubirile și deziluziile a trei tinere muncitoare.

Un film de care își amintesc chiar și cei ce erau foarte tineri în anii ’80, Gară pentru doi (Station For Two, r. Eldar Riazanov, 1982) a avut premiera la Cannes și o are în distribuție pe inegalabila Ludmila Gurcenko. Această poveste de dragoste dulce-amară dintre o chelneriță și un pianist acuzat pe nedrept de crimă va naște garantat nostalgii în rândul spectatorilor. La fel de nostalgică este și întoarcerea în vremurile în care s-a născut mișcarea break-dance, surprinsă într-o scenă emblematică în Curierul (Courier, r. Karen Șahnazarov, 1986). Un veritabil teen movie în care un tânăr nonconformist se angajează ca mesager după ce ratează un examen de admitere vorbește despre conflictul dintre generații, prăbușirea iminentă a Imperiului Sovietic și respingerea valorilor lui de către cei tineri.

Acestor cinci titluri din secțiunea Amintiri din URSS, produse de colosul sovietic Mosfilm, li se adaugă în program și Zboruri în vis și realitate (Flights in Dreams and in Reality, r. Roman Balayan, 1982), realizat de studiourile Dovjenko, în care aniversarea de 40 de ani îl aruncă pe protagonistul interpretat magistral de Oleg Iankovschi în criza vârstei mijlocii. Sentimentul constant de disconfort și nemulțumire îl determină să facă lucruri extravagante și doar aparent amuzante, rănindu-i însă pe cei din anturajul lui - motiv pentru care filmul a dobândit instant simpatia publicului din epocă tocmai pentru că mergea în răspăr cu imaginea idealizată a bărbatului sovietic.