Despre festival | TIFF

Despre festival

Fondat în 2002, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România și unul dintre cele mai importante evenimente de gen din regiune, cu peste 100.000 de participanți la fiecare ediție. TIFF are loc anual în inima Transilvaniei, în Cluj-Napoca, un oraș modern, cu o istorie bogată. Din 2021, datorită TIFF, Cluj-Napoca face parte din rețeaua UNESCO City of Film.

Deschis marelui public, dar și profesioniștilor din industrie, Festivalul Internațional de Film Transilvania aduce pe ecrane la fiecare ediție, timp de 10 zile, peste 250 de filme, cine-concerte și concerte, dar și evenimente conexe cum sunt expozițiile de artă sau întâlnirile dintre creatorii de film și public.

Program

TIFF și-a asumat din start misiunea descoperirii noilor voci din cinema, atât prin cele două competiții internaționale – lungmetraj ficțiune și lungmetraj documentar - dedicate regizorilor aflați la primul sau la al doilea film, cât și prin showcase-ul anual al cinematografiei române contemporane, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Dincolo de secțiunile competiționale, TIFF propune publicului și cele mai așteptate și premiate filme ale sezonului, filme provocatoare și controversate, o secțiune puternică dedicată copiilor și educației cinematografice – EducaTIFF -  sau retrospective ale celor mai importanți cineaști din lume.

Premii oferite

Trofeul Transilvania în valoare de 10.000 euro

Premiul pentru Cea mai bună regie în valoare de 3.500 de euro

Premiul Special al Juriului în valoare de 1.500 de euro

Premiul pentru Cea mai bună interpretare

Premiul secțiunii What's Up Doc în valoare de 2.000 de euro

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj

RO Days | Industry Events

RO Days, evenimentul dedicat profesioniștilor din industria filmului prezenți la festival își propune să creeze un spațiu de colaborare continua intre cineaști (producători, regizori, distribuitori, agenți de vânzări), cuprinzând mai multe inițiative destinate profesioniștilor si proiectelor locale și din regiune.

Printre programele RO Days se numără:

Transilvania Pitch Stop – platformă internațională de co-producție;

Transilvania Talent Lab – dedicat tinerilor cineaști până în 35 de ani;

Full Moon Script Contest – concurs pentru scenarii horror, fantasy, thriller și comedii negre pentru episoade pilot pentru seriale/miniserii;

Drama Room - dedicat regizorilor, scenariștilor și producătorilor din regiune interesați de realizarea de seriale sau miniserii;

Closed Screenings - distribuitorii regionali, programatorii de festivaluri, agenții de vânzări, presa și alți experți din industrie vizionează o selecție de 3 lungmetraje românești noi, care nu au fost încă lansate pentru public;

 

Invitați speciali la TIFF

Festivalul Internațional de Film Transilvania a avut onorea de a primi pe covorul roșu câteva dintre cele mai importante personalități ale cinematografiei mondiale precum Nicolas Roeg, Wim Wenders, Sophia Loren, Alain Delon, Catherine Deneuve, Vanessa Redgrave, Claudia Cardinale, Nicolas Cage, Geraldine Chaplin, Fanny Ardant, Melissa Leo, Julie Delpy, Jacqueline Bisset, Todd Solondz, Istvan Szabó, Jiří Menzel, Claude Lelouch, Michael Radford și mulți alții, care au plecat mereu impresionați de TIFF.

Sophia Loren, Premiul pentru întreaga carieră TIFF 2016: „Ca actriță, e ușor să fii emoționată, dar de data asta sunt exagerat de emoționată”

Richard Peña, profesor la Columbia University și fost director al New York Film Festival: „E minunat și foarte prietenos, publicul este foarte entuziast, iar sălile sunt pline la filme. Se simte mult sprijin din partea clujenilor pentru filmul românesc și pentru festival”.

Iain Smith, producătorul lui Mad Max, Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale: „E o mare onoare să primesc această recunoaștere la TIFF. Mă simt privilegiat, iar România ocupă un loc special în inima mea, deoarece aici am făcut Cold Mountain, un film mare care a schimbat cursul lucrurilor pentru România. Am făcut oamenii din afară să înțeleagă că pot face filme aici”, 

Bill Guentzler, director artistic la Cleveland IFF din SUA: „A fost extraordinar. Cele mai multe festivaluri nu reușesc ceva similar”.

Michael Kutza, director și fondator Chicago IFF„Sunt responsabil de un festival mare din Chicago, dar am fost impresionat de selecția TIFF. Sunt impresionat de tot ce văd, de tipul de filme și de genurile foarte variate. Sunt gelos. Dar vremea ține mai mult cu mine decât cu voi. Am văzut filme minunate, am descoperit un oraș de împătimiți ai filmului și asta e minunat. Mă gândesc să revin pentru a turna un film – orașul ăsta cere să fie filmat pe peliculă”.

Nik Powell, producător: „Cred că TIFF, Mihai Chirilov, Tudor Giurgiu, împreună cu întreaga echipă, au una dintre cele mai bune selecții de filme din lume. Aici am fost introdus celui mai mare număr de filme care oferă o perspectivă interesantă asupra vieții”.

Dennis Lim, director de programe al Film Society of Lincoln Center„Cinematografia românească a devenit foarte importantă în ultimii 10 ani, așadar, un astfel de festival este absolut necesar. Este foarte important să ai o competiție națională și o promovare puternică a industriei filmului românesc. TIFF este un festival minunat.”

Jay Weissberg, critic de film Variety„Menținerea unui echilibru între intelectual și emoțional este cea mai autentică formă de cinefilie, un lucru atât de bine reflectat în programul TIFF, care împletește drama, comedia, horror, documentarul... E ceea ce ne hrănește apetitul pentru film și ne deschide orizonturile către noi experiențe și descoperiri.”

///

TIFF este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania și este sprijinit de Programul MEDIA – Europa Creativă. În 2011, TIFF a fost acreditat de către Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF)