Filmul indian „Corabia lui Tezeu” ia Trofeul Transilvania

09.06.2013 00:17

Festivalul Internațional de Film Transilvania și-a premiat câștigătorii în această seară, la Teatrul Național din Cluj, într-o sală cu peste 800 de invitați și spectatori.

Gala ceremoniei de închidere a celei de-a 12-a ediții a fost prezentată de Tudor Giurgiu, directorul festivalului. Vedetele serii și protagoniștii unor momente de neuitat la TIFF au fost actrița Luminița Gheorghiu, distinsă cu Premiul de Excelență, și renumitul regizor ceh Jiří Menzel, premiat pentru întreaga carieră.

Pe covorul roșu al galei s-au aflat actrițele Franziska Petri, Ioana Flora, Ioana Blaj, Crina Semciuc, regizorii Nae Caranfil, Cristi Puiu, György Pálfi, producătoarele Lynda Myles, Ada Solomon, Anca Puiu, Oana Giurgiu, Frederic Boyer, directorul artistic al Tribeca Film Festival, Corina Șuteu, directorul Festivalului Making Waves, Carmen Harabagiu, CEO HBO România. Ținutele lui Tudor Giurgiu și Cristian Hordilă, managerul TIFF, au fost asigurate de Tudor. Personal Tailor.

Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, i-a revenit unui regizor debutant, Anand Gandhi, care a impresionat juriul cu filmul Corabia lui Tezeu/ Ship of Theseus (India). „Salutăm apariția unui nou talent major în cinematografia mondială”, a transmis juriul Competiției. Trofeul i-a fost înmânat sound designer-ului filmului, Erdélyi Gábor, de către regizorul Jiří Menzel și actrița Luminița Gheorghiu. „Am avut foarte mult de învățat de la Anand Gandhi, e foarte talentat. Uitați-vă la acest film, vă va schimba viața”, a spus Erdélyi Gábor.

Corabia lui Tezeu și-a adjudecat și un al doilea premiu, pentru Cea mai bună imagine, în valoare de 3.500 euro (servicii de post-producție digitală), oferit de Cinelabs. Directorul de imagine Pankaj Kumar a fost apreciat pentru „fluiditatea imaginii. A surprins excelent vibrația și culorile vieții în India contemporană”. Este o meditație despre identitate, dreptate, frumusețe, moarte, prin intermediul a trei povești aparent disparate și a trei personaje: un fotograf experimental, un călugăr și un agent la bursă.

Publicul a aplaudat minute în șir apariția Luminiței Gheorghiu, distinsă cu Premiul de Excelență la TIFF, oferit de Mercedes-Benz. „M-au copleșit aplauzele voastre, m-a copleșit acest premiu. Excelență? Asta înseamnă că de mâine eu nu mai pot să greșesc, ceea ce este imposibil. De aceea, as vrea să-l împart cu toți cei cu care am lucrat”. Momentul emoționant a fost introdus de Cristina Flutur, actrița din filmul După dealuri, și de directorul artistic Mihai Chirilov.

„Am petrecut doar trei zile aici, dar au fost trei zile foarte fericite. Am descoperit că România nu e atât de departe de Cehia, cum pare pe hartă. Mi-am dat seama că suntem mult mai apropiați decât mi-am închipuit. Am călătorit în foarte multe țări, dar aici m-am simțit fericit”, a mărturisit pe scenă și Jiří Menzel, distins cu Premiul pentru întreaga carieră. Prezentatorul TV Andi Moisescu a introdus Premiul pentru întreaga carieră și montajul dedicat compozitorului Adrian Enescu. „Premiul e deosebit de important pentru mine, dar și pentru toti compozitorii care vor să intre în această frumoasă experiență, în lumea filmului”, a declarat muzicianul.

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, oferit de BCR, i-a fost acordat unui alt debutant, japonezul Rikiya Imaizumi, pentru Ceasul rău, pisica neagră/ I Catch a Terrible Cat. „o excelentă comedie romantică plină de umor negru, care explorează natura sentimentelor în Japonia contemporană”. Tinerele regizoare Ana Guevara Pose și Leticia Jorge Romero, din Uruguay, au fost recompensate cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Vodafone, pentru Ploaie de vacanță/ Tanta agua, un film care reușește „să surprindă esența vieții de familie”. Cristi Puiu, membru al juriului, le-a înmânat premiul celor două cineaste debutante.

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising, i-a revenit actorului danez non-profesionist Gustav Dyekjaer Giese, pentru performanța din Nord-Vest/ Nordvest (r. Michael Noer, Danemarca). Actrița aplaudată la Cluj în Betrayal, Franziska Petri, a anunțat câștigătorul. Cel mai bun film din secțiunea tematică Acesta e sfârșitul, în opinia criticii, a fost El limpiador (r. Adrian Saba, Peru), distins cu Premiul FIPRESCI.

Favoritul publicului vine dinspre Orientul Mijlociu și este primul lungmetraj realizat vreodată în întregime în Arabia Saudită și cel dintâi semnat de o femeie: Wadjda (r. Haifaa Al-Mansour), recompensat cu Premiul Publicului, oferit de Mastercard. Titlul din Competiție cu cele mai multe voturi din partea spectatorilor va fi achiziționat și distribuit de Transilvania Film. Premiul a fost prezentat pe scenă de actorii din 10 pentru FILM: Claudia Ardelean, Balázs Bodolai, Eliza Noemi Judeu, Nicoleta Lefter, Călin Stanciu Jr., Rareș Florin Stoica, Silvia Török, Mihaela Trofimov, Cătălin Vieru și Irina Wintze.

În secțiunea dedicată filmelor românești, cap de afiș este un documentar, Aici... adică acolo (r. Laura Căpățână Juller), care și-a adjudecat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru categoria Lungmetraj, în valoare de 5.000 de euro, oferit de Abis Studio, constând în servicii de post-producție. „Mă bucur enorm  de mult pentru acest film, care a însemnat patru ani de muncă. E un film fără nici un fel de buget”, a spus producătoarea Ada Solomon. Pentru Debut a fost premiat Paul Negoescu, regizorul peliculei O lună în Thailanda. Premiul în valoare de 1.000 de euro, oferit de URSUS, i-a fost înmânat de actrița Mihaela Sîrbu protagonistului filmului, Andrei Mateiu.

Cel mai bun scurtmetraj a fost desemnat O umbră de nor, în regia lui Radu Jude, venit la TIFF de la Cannes, unde a rulat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs. Premiul înseamnă 1.500 de euro şi o zi de filmare la Studiourile MediaPro. În acest an, juriul a decis să acorde și două Mențiuni speciale scurtmetrajelor Claudiu și crapii (r. Andrei Tănase) și Pastila fericirii (r. Cecilia Felmeri).

Câștigătorul secţiunii Umbre – Scurtmetraj, filmul Moartea unei umbre/ Death of a Shadow (r. Tom van Avermaet, Belgia), nominalizat și la Oscar anul acesta, a fost anunțat pe scenă de cei trei membri ai juriului, Freddy Bozzo, Tomi Malkki și Pau Teixidor.

Adolescenții Teona Galgoțiu, Marc Solomon și Eva Todică, care au regizat la TIFF filmul Pentru Carlo, în Let's Go Digital!, au urcat pe scenă pentru premiul dedicat atelierului și oferit de UPC. Premiul Competiţiei Locale, în valoare de 1.500 euro, oferit de Terapia Ranbaxy, le-a fost oferit, ex aequo, filmelor Fragment viu/ Eleven töredék (r. Bántó Csaba, Iszlai József) și Casă dragă/ Édes otthon (r. Ábel Visky). Menţiune Specială în cadrul Competiţiei Locale, oferită de Fabrica de Pensule, a fost câștigată de Clubul de bridge (r. Ana-Maria Vîjdea, Cristina Haneș).

Carmen Harabagiu, CEO HBO România, a anunțat la gala de închidere și câștigătorii Concursului de Scenarii organizat de HBO în parteneriat cu TIFF: Cel mai bun scenariu de lungmetraj, în valoare de 3.000 de dolari, i-a fost acordat lui Toma Bogdan, pentru scenariul „Reparaţia”, Cel mai bun scenariu de documentar, în valoare de 2.000 de dolari, lui Marius Iacob, cu scenariul „Despre starea de bine”, iar Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de scurtmetraj, în valoare de 1.500 de dolari, a fost adjudecat de Radu Bărbulescu, cu scenariul „Dispozitivul 0068”.

Ținutele actorilor din programul 10 pentru FILM la gala de închidere au fost asigurate de: Ana Mischin, Tudor. Personal Tailor, Social Plum, Maria Daniela Burnette, Bianca Popp, Campan Istvan, Calina Langa și Essentza Shoes.