Anikó Pethő

16.05.2013 23:42

S-a născut în 1985, la Sfântu Gheorghe, şi a studiat actoria în limba maghiară la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Primul rol important l-a primit încă din anul I de facultate, la Teatrul Maghiar Cluj, în spectacolul Raţa sălbatică (r. Attila Keresztes, 2004). A absolvit facultatea în 2007, an în care a intepretat şi rolul pe care îl îndrăgeşte cel mai mult, Sonia, din spectacolul Unchiul Vania, în regia lui Andrei Şerban, la Teatrul Maghiar din Cluj - rol pentru care a fost nominalizată la UNITER pentru debut. În prezent, este actrița acestui teatru.

Rolurile din care spune că a învăţat cel mai mult sunt Maria din Demonii (r. István Albu), Agnes din Strigăte şi şoapte (r. Andrei Şerban), Isabella din Măsură pentru măsură (r. Matthias Langhoff), Doamna Elvsted din Hedda Gabler (r. Andrei Şerban) şi Domnişoara Julie din spectacolul cu acelaşi titlu (r. Felix Alexa).