Cine-concert: Safety Last! acompaniat live de Samuel Liégeon

Duminică, 27 mai, ora 19:00, Casa de Cultură a Studenților

Bilete ➤ bit.ly/safetylastcc

Comedia romantică mută regizată de Fred C. Newmeyer și Sam Taylor a rămas în istoria cinematografiei pentru una dintre cele mai faimoase imagini ale epocii: un bărbat agățat de limba unui ceas-turn, atârnând la înățime, deasupra orașului. Se spune că însuși protagonistul filmului, actorul Harold Lloyd, a fost implicat în realizarea acestei cascadorii, în ciuda faptului că-și pierduse recent două degete în timpul unor filmări. După aproape un secol de la lansare, Safety Last! (1923) este în continuare considerat de critici unul dintre cele mai frumoase filme mute, iar publicul TIFF îl va putea urmări la această ediție pe muzica live interpretată de pianistul și organistul Samuel Liégeon (Franța).

Artistul care a sedus publicul din Europa și din S.U.A. cu improvizațiile sale muzicale, a fost distins în 2008 cu premiul I la prestigioasa competiție internațională Boëllmann-Gigout, la Strasburg, iar în anii următori s-a remarcat în competițiile internaționale de improvizație din Leipzig, Harlem, Münster și Chartres. Magia muzicii pe care o creează cu atât de multă ușurință va acompania live imaginile impresionante ale legendarului Safety Last!