Filme premiate în festivaluri internaționale la TIFF Mureș 2016
TIFF Mureș debutează pe 23 septembrie și promite, pentru cele trei zile de festival, o selecție de filme premiate, succese de casă și avanpremiere
TIFF Mureș debutează pe 23 septembrie și promite, pentru cele trei zile de festival, o selecție de filme premiate, succese de casă și avanpremiere. Cele peste 40 de proiecții, concerte și întâlniri cu personalități ale cinematografiei românești și maghiare vor avea loc între 23 și 25 septembrie atât în locațiile deja cunoscute ale festivalului, Cinema Arta și Palatul Culturii, cât și în spații noi, inedite: Piața Cetății Open Air și GCafé Marosvásárhely.
„Cea mai mare bucurie este că anul acesta reușim, în sfârșit, să ducem filmul în Cetate. E un loc pe care îl urmărim încă de la prima ediție TIFF Mureș și acum putem programa, în sfârșit, proiecțiile în aer liber pe care le-am gândit aici. E o energie specială care se creează atunci când 1500 de oameni reacționează împreună. Pentru noi, ca organizatori, este șansa să vedem cu adevărat potențialul festivalului”, spune Tudor Giurgiu, președintele TIFF.
Cea de-a patra ediție a evenimentului organizat de Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) se deschide oficial vineri, 23 septembrie, de la ora 21.15, cu premiera filmului „Câini”, în regia lui Bogdan Mirică, film distins anul acesta cu premiul FIPRESCI în secțiunea Un Certain Regard la Cannes, Trofeul Transilvania la TIFF 2016. și, recent, două premii importante la Sarajevo.
Tot în avanpremieră, în prima zi de festival, de la ora 16:00, la Cinema Arta, va rula "Doar o răsuflare", regizat de Monica Lăzurean-Gorgan. Filmul vine laTIFF Mureș, la scurt timp după prezența la Festivalul de la Sarajevo, unde a obținut premiul pentru Cel mai bun documentar. Alte câteva dintre cele mai premiate și așteptate filme românești se regăsesc în programul ediției. Pe 24 septembrie, spectatorii vor vedea "Sieranevada", de Cristi Puiu, care, de la lansarea în competiția oficială de la Cannes, a primit critici excelente și este propunerea României la Oscar. Tot sâmbătă, 24 septembrie, este programat "Afacerea Est", în regia lui Igor Cobileanski, un film ataşant, tragi-comic, despre cât de absurdă şi sarcastică poate fi viaţa. Actorul Daniel Busuioc va povesti despre experiența filmărilor la această comedie neagră. Actorii Rodica Lazăr și Andras Hathazi vor fi prezenți, duminică, 25 septembrie, la Palatul Culturii, pentru a prezenta "Orizont" (r. Marian Crișan), un film inspirat de nuvela „Moara cu noroc”.
Cu gândul la viitoare premii, inclusiv la Oscar, TIFF Mureș aduce în avanpremieră, înaintea lansării în cinematografe, "Julieta", cea mai recentă producție marca Pedro Almodovar, propunerea Spaniei la Oscar 2017. Spectatorii din Mureș au ocazia să vadă filmul, duminică, 25 septembrie, în Piața Cetății. De altfel, ediția din acest an cuprinde numeroase titluri premiate deja în festivaluri de prestigiu. Printre ele, în premieră, "Statele Unite ale Iubirii" (r. Tomasz Wasilewski), câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Berlin 2016.
Filmul maghiar se regăsește în programul fiecărei zile la TIFF Mureș. Regizoarea Ibolya Fekete va fi prezentă duminică, 25 septembrie, la Palatul Culturii, de la 20:30, cu o poveste inedită inspirată din istoria propriei familii: Mama și toți țăcăniții din familie/Anyam es mas futobolondok a csaladbol. Home Guards (r. Krisztina Goda), programat sâmbătă, 24 septembrie, la Palatul Culturii, este unul dintre cele mai scumpe filme produse vreodată în Ungaria, cu un buget de peste 2 milioane de euro. Veszettek, în original, abordează o tematică fierbinte în societatea maghiară actuală, cea a rasismului, prin prisma poveștii a doi frați dintr-un mic orășel. De neratat este și Febră în zori/ HajnaliLaz, al regizorului Peter Gardos, precum și șansa de a-l reîntâlni pe actorul Levente Molnar, care va fi prezent la proiecția filmului Fiul lui Saul, câștigătorul Oscarului 2016 pentru Cel mai bun film străin.
TIFF Mureș are în program și anul acesta EducaTIFF, secțiunea specială de proiecții de film și ateliere pentru copii și adolescenți, dar și multe concerte și întâlniri cu invitații speciali. Programul detailat pentru fiecare zi din festival va fi anunțat în curând.
***
TIFF Mureș (23-25 septembrie) este organizat de Asociatia Film si Cultura Urbana
Cu sprijinul: Consiliului Judeţean Mureș, Primăriei şi Consiliului Local Tg. Mureș, Palatul Culturii Târgu Mureș
TIFF Mureș este prezentat de Raiffeisen Bank
Sponsor principal: AEGON
Mașinaoficială: Mercedes-Benz, prin ALIAT Auto Excelență
Parteneri: Staropramen, Hotel PRIVO, PMA
Parteneri media: Europa FM, TVR Târgu Mureș, Radio Mureș, Erdely FM, Zi de Zi
www.tiff.ro | facebook: TransilvaniaIFF | twitter: #TIFF2016 |
Instagram.com/tiffromania | Youtube.com | Blog TIFF