Strălucitoarea Angela Gheorghiu, invitată de onoare la TIFF 2018

23.05.2018 10:27
Superstarul Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții.

 

Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmat de proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

În istoria operei, Angela Gheorghiu este  un fenomen rar. O artistă cu o tehnică vocală excepțională și o inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic care pătrunde în inimile și mințile unui spectru panoramic de audiențe, legendara soprană a adus cele mai înalte valori ale artei la o scară neobișnuit de largă.

Angela Gheorghiu și-a câștigat renumele mondial odată cu debutul său, în 1992, la Royal Opera House, în La Bohème. În același an a debutat la Metropolitan Opera New York și la Opera de Stat din Viena. Prezența și vocea ei au impresionat publicul în cele importante săli de operă din întreaga lume. De-a lungul carierei impresionante a înregistrat cu cele mai mari case de discuri și a fost onorată cu numeroase premii, printre care amintim La Médaille Vermeille de la Ville de Paris, Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer și Cavaler din partea Guvernului francez, decorația “Nihil Sine Deo” acordată de Regele Mihai I al României, Premiul Cultural European pentru Muzică și premiul Victoire d'Honneur.

În 2000,  regizorul Benoît Jacquot i-a lansat invitația de a interpreta rolul titular în ecranizarea operei Tosca de Puccini. Deși soprana nu mai interpretase până atunci acest rol, Jacquot și-a dorit-o pe ea în film, considerând că Gheorghiu are acel spirit de divă absolută care poate acoperi personajul.  Lansată în cinematografe în întreaga lume, producția în care Angela Gheorghiu apare alături de marele tenor Roberto Alagna și baritonul Ruggero Raimondi a fost bine primită de către presa internațională, după lansarea oficială în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.

Filmul reinventează modul în care vedem opera și va fi proiectat în cadrul evenimentului special, găzduit de Opera Națională Română Cluj-Napoca. În deschiderea evenimentului, vocea inconfundabilă a Angelei Gheorghiu va cuceri publicul TIFF, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici, unul dintre cei mai prolifici artişti autohtoni ai generaţiei sale. Doctor în Muzicologie, artistul a colaborat, de-a lungul carierei, cu nume mari ale scenei ca: Franco Zeffirelli (în pelicula Callas Forever), Roberto Alagna, Denyce Graves, Leontina Văduva, Alberto Zedda, Mariana Nicolesco, Ludovic Spiess şi mulţi alţii.

Sâmbătă, 2 iunie, de la ora 19:00, iubitorii de operă vor avea ocazia să o revadă pe Angela Gheorghiu la Casa de Cultură a Studenților, unde soprana a acceptat invitația organizatorilor de a introduce proiecția specială a filmului Maria by Callas (r. Tom Volf). Vizionarea va fi precedată de proiecția clipului dedicat unui duet inedit: Angela Gheorghiu-Maria Callas, Habanera din opera Carmen a lui Bizet, duet peste timp care se regăsește ca un bonus pe discul Homage to Maria Callas, imprimat de Angela Gheorghiu în 2011.

Biletele se pot achiziționa de pe tiff.eventbook.ro

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Prezentat de: Staropramen

Sponsor Principal: Banca Transilvania

Partener Principal: Mastercard

Mașina oficială: Mercedes-Benz

Sponsori: Orange, HBO, MOL România, Samsung, Lidl, Tenaris Silcotub, PcMadd, E-ON, Compania de Apă Someș, Cinema City, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Avon, IQOS, McDonald’s, H&M, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Campari, Noumax, Nikon, Electroglobal, Farmec, PMA Invest, Energobit, Promelek, Lecom, Agressione, Ax Perpetuum  

Cafeaua oficială: Nespresso

Partener Logistic Oficial: DHL

***

Parteneri media: Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Harper's Bazaar, Cosmopolitan, Men's Health, TV5, Business Review, Zile și Nopți, Cinemap, Radio România Cultural, Observator Cultural, Scena 9, Agerpres, Life.ro, Cinemagia, BIZ, News.ro, A List Magazine, LiterNet, AaRC.ro, Sinteza, GeoMovies.

Parteneri media locali: Cluj.com, Erdèly Naplò, Făclia, Filmtett, Krónika, InfoTrafic, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj

Partener de monitorizare: mediaTRUST