Fericire
Trei surori din New Jersey se confruntă cu relații nefericite, dorințe neîmplinite și o profundă izolare emoțională.
Trei surori din New Jersey se confruntă cu relații nefericite, dorințe neîmplinite și o profundă izolare emoțională.
Jung-hwan este dresor şi încă nu s-a născut fiara în stare să-l pună în dificultate. Bărbatul îşi petrece zilele ciondănindu-se cu fiica lui, Soo-ah, care visează să devină dansatoare, doar că… este infectată cu un virus care transformă oamenii în zombie pe tot cuprinsul globului.
Lea are 15 ani şi îşi petrece vara într-o tabără care ar trebui s-o înveţe să aibă o relaţie sănătoasă cu mâncarea. Lea este topită de admiraţie după colega de cameră, Sasha, căreia îi învidiază curajul, carisma şi faptul că puţin îi pasă cum o văd cei din jur.
Johan s-a întreţinut toată viaţa din tăiatul trestiei de pe pământul său, dar într-o zi are parte de un şoc când dă peste cadavrul unei fete.
Dejan are 32 de ani şi se luptă de multă vreme cu adicţia. Disperat să scape, ajunge la o mănăstire izolată unde dependenţii sunt trataţi prin muncă, disciplină, supunere şi credinţă, iar programul strict îi deschide treptat lui Dejan uşa spre un viitor mai bun.
Primele ore ale dimineţii într-un bar dărăpânat din afara Parisului: unul dintre clienţii fideli află că tocmai a câştigat 294 de milioane de euro la loterie. Un alt client scoate o armă, iar câştigătorul cade secerat de gloanţe cu inestimabilul bilet în mână.
Tânărul March este în doliu după soţia lui, Nat, care a murit recent din cauza poluării cu praf.
Numbi este un sătuc ascuns printre văile din munţii Republicii Democratice Congo, dar de fapt se află în însuşi centrul lumii. La poalele vulcanului Nyiragongo, minerii sapă cu mâinile goale pentru a da de coltan, un mineral care îşi face drum - legal sau nu - în lumea noastră industrializată.
Jen face parte dintr-o echipă de pădurari ce protejează o pădure greu accesibilă din sudul Irlandei, loc unde sora ei mai mică a murit cu ani în urmă într-un tragic accident.
Deşi marcat de o tragedie, Ticu Ionescu decide să-și reia activitatea ca fizician. Când primește rezultatele celui mai recent experiment de coliziune a particulelor observă că o parte din energia impactului lipsește. Să demonstreze asta existența unor dimensiuni dincolo de realitatea cunoscută?
Amanda şi Martin, tatăl ei vitreg, se contrazic pe o problemă de etică. Mama Amandei, Leslie, suferă de demenţă în stadiu avansat şi trebuie discutat dacă şi-a pierdut abilitatea de a lua decizii oportune pentru ea însăşi. Şi, dacă nu, cine preia responsabilitatea?