Scrisori galbene
Derya şi Azis, doi artişti respectaţi în Turcia, au tot ce îşi doresc, dar asta numai până când un incident de la premiera celei mai recente piese a lor atrage atenţia autorităţilor.
Derya şi Azis, doi artişti respectaţi în Turcia, au tot ce îşi doresc, dar asta numai până când un incident de la premiera celei mai recente piese a lor atrage atenţia autorităţilor.
Poliţistul argentinian Santiago este gonit din ţara de baştină de colegii corupţi. Ajuns în Uruguay fără un şfanţ şi fără un acoperiş deasupra capului, Santiago face tot posibilul să-şi refacă viaţa cu ajutorul localnicilor pe care îi impresionează cu bunătatea şi ingeniozitatea sa.
Vicente are 76 de ani şi de 25 trăieşte fericit în Maspalomas cu iubitul său, după ce şi-a părăsit soţia şi fiica.
Maria Angeles are 79 de ani, vine din Spania, dar trăiește singură în Tanger, în nordul Marocului, unde se bucură zi de zi de tot ceea ce are de oferit metropola. Totul se schimbă când fiica ei, Clara, sosește de la Madrid pentru a-i vinde apartamentul în care a locuit toată viața.
Este începutul anilor ’30, când nonconformista pictoriţă Leonora Carrington ajunge la Paris şi se alătură unor personalităţi marcante ale curentului suprarealist precum André Breton şi Salvador Dalí.
Soraya Akhalaghi are 16 ani şi este deja cunoscută pentru desenele şi sculpturile pe cât de frumoase, pe atât de sumbre. Tânăra afgană încearcă de cinci ani să fugă din Iran pentru a trăi cu mama ei în Austria.
Carlo şi Elisa formează un cuplu invidiat. El este prof universitar şi un scriitor cunoscut, doar că în prezent în pană de inspiraţie, iar ea o jurnalistă publicată în mai multe ţări.