Elena Ivanca
Data naşterii:17 aprilie 1969
Este absolventă de actorie în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1999). Este absolventă de master (2008) şi de studii doctorale (2012) a Universităţii de Artă Teatrală Târgu-Mureş. Este actriţă a Teatrului Naţional Cluj-Napoca din 2000 şi, de asemenea, profesor asociat la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj şi Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj.
A jucat în spectacole regizate, printre alții, de Vlad Mugur, Mihai Măniuţiu, Gábor Tompa, Alexandru Dabija, Mona Chirilă, Radu Afrim, Eli Simon. A jucat în scurtmetrajele Usturoi, regia Lucian Alexandru (2012), Superman, Spiderman sau Batman, regia Tudor Giurgiu (2011), Cheful, regia Adrian Sitaru (2011), Gobel, regia Raluca David (2010), Feed-back, regia Sorin Misirianţu (2006), Soldatul, regia Tamas Buvary (2002, Ungaria). A obţinut Premiul „Lucia Mureşan” al Festivalului Internaţional ,,Lucian Blaga” (2013), Diploma de Excelenţă pentru activitatea deosebită în pregătirea elevilor olimpici (2010 şi 2009), Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate depusă ca artist şi mai apoi ca profesor, pentru cariera remarcabilă şi premiile câștigate în numele artei în cadrul Premiilor Media (2008), Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Cavaler, categoria „Artele Spectacolului” (2004).