Buzău - prima oprire a Caravanei TIFF | TIFF

Buzău - prima oprire a Caravanei TIFF

29.06.2013 20:53
Caravana TIFF va fi prezentă la Buzău în perioada 1-3 iulie, în Parcul Tineretului, de la ora 21:45.

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de succes Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino. Organizată împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo și Istanbul și Reelport, unul dintre principalii actori de pe piaţa digitală de film din Europa, caravana își propune să aducă în atenția publicului filme de succes din țările UE sau non-UE.

Cea de-a patra ediție a Caravanei TIFF va avea loc în peste 10 orașe din România, prima oprire fiind în Buzău. Cu sprijinul Consiliului Judeţean şi a Centrului de Cultură şi Artă, timp de trei zile, în perioada 1-3 iulie, în Parcul Tineretului,  de la ora 21.45, cinefilii vor avea ocazia să vadă trei dintre filmele de succes prezentate la TIFF 2013.

·         luni, 1 iulie – Prince Avalanche (regia David Gordon Green) – Alvin şi Lance îşi petrec vara lui 1988 vopsind marcajele pe un pustiu şi interminabil drum de ţară. Lance suportă cu greu izolarea şi faptul că se află atât de departe de petreceri şi fete. Nu la fel stau lucrurile cu seriosul Alvin, care scrie scrisori pline de pasiune iubitei sale, sora mai mare a lui Lance. El şi mai tânărul său coleg rătăcesc prin pădure într-o maşină mică, se contrazic, se ceartă, se împacă. De-a lungul interminabilei şi opresivei veri nu întâlnesc decât o persoană: un misterios şofer de camion care le dăruieşte alcool făcut în casă şi apoi dispare la fel de brusc precum a apărut.

David Gordon Green a primit Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de  Film de la Berlin 2013

·         marți, 2 iulieȘi caii sunt verzi pe pereți (regia Dan Chișu)-  Al treilea lungmetraj regizat de Dan Chişu este o poveste despre iluzia îmbogăţirii. Într-o ţară precum România, oamenii cred că a deveni bogat peste noapte nu este doar posibil ci şi uşor realizabil. Plecând de la această realitate, filmul urmăreşte două destine: primul este cel al unui cuplu tânăr care câştigă la tombolă o sumă importantă de bani, iar cel de-al doilea este al unui magazioner care îşi pierde slujba din cauza lipsei cunoştintelor de calculator.

Filmul a fost nominalizat în 2013 la Gala Premiilor Gopo pentru categoriile: Cel mai Bun Actor intr-un Rol Principal (Adrian Titieni), Cel mai Bun Actor într-un Rol Secundar (Tudor Smoleanu), Cea mai Bună Imagine (Gyarmath Ovidiu), Cel mai Bun Montaj (Andrei Iancu), Cea mai Bună Muzică (Paul Ilea), Cel mai Bun Scenariu (Dan Chișu), Cel mai Bun Sunet (Dragoș Stanomir). 

De asemenea, producția a fost prezentă în competițiile mai multor festivaluri internaționale, precum: Festivalul Internațional de Film Transilvania, Mons International Festival of Love Films, Portobello Film and Video Festival sau Cleveland International Film Festival.

·         miercuri, 3 iulie- Blancanieves (regia Pablo Berger)- Blancanieves/ Albă ca Zăpada (2012), în regia lui Pablo Berger, este o reinterpretare stilizată a basmului fraților Grimm, cu mijloacele cinema-ului de la începutul secolului XX. Acțiunea se mută din nordul rece al Europei pe coastele Andalusiei, în anii 20. Albă ca Zăpada, numită Carmen (Macarena Garcia), este fiica orfană de mamă a unui toreador (Daniel Giménez Cacho) și călătorește cu un grup de matadori pitici. În ciuda mașinațiunilor puse la cale de mama sa vitregă, sursa pasiunilor și tensiunilor distrugătoare din poveste - interpretată memorabil de Maribel Verdú (Labirintul lui Pan și Y tu mamá también) –, Carmen calcă pe urmele tatălui ei și intră în arenă. Filmul a fost propunerea oficială a Spaniei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și a câștigat zece premii Goya – trofeele industriei spaniole de cinema - inclusiv pentru Cel mai bun film și Cel mai bun debut.

Intrarea este liberă.

Eveniment prezentat de Calsberg

Partener principal: UPC.

Recomandat de: Europa FM.

Parteneri media nationali: Adevarul, Cinemagia, Dilema Veche, Film Reporter.

Parteneri media: Observatorul Buzoian, News Buzau, Campus TV, Strada Buzau