Caravana TIFF Unlimited la Brașov aduce, între 12 și 14 septembrie, filme în avanpremieră națională

Caravana TIFF Unlimited ajunge la Brașov în weekendul 12–14 septembrie, iar Centrul Reduta devine locul unde cinefilii pot descoperi unele dintre cele mai așteptate producții ale toamnei.
Punctul central al evenimentului va fi proiecția filmului Pădurea de molizi (r. Tudor Giurgiu), inspirat de drama de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941. Evenimentul, care a loc sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 19:30, are o încărcătură specială nu doar pentru regizor, ci și pentru Brașov, prin legătura cu actorul Mircea Andreescu, protagonistul filmului și figură emblematică a teatrului brașovean.
„Vreau sǎ arǎt ultimul meu film, Pǎdurea de molizi, în avanpremierǎ la Brașov (înaintea lansǎrii oficiale din 7 oct) pentru cǎ am avut parte de experiențe speciale la Brașov la toate proiecțiile filmelor pe care le-am regizat sau produs. Întâlnirea cu publicul și discuțiile de dupǎ film sunt esențiale pentru un regizor, mǎ bucur cǎ am avut parte tot timpul de opinii și feedback dintre cele mai sincere și la obiect. Spre exemplu, nu voi uita mult timp proiecția cu Libertate de la Centrul Reduta, a fost o searǎ lungǎ și emoționantǎ. Proiecția de sâmbǎtǎ cu Pǎdurea de molizi are o semnificație specială, întrucât actorul Mircea Andreescu, interpretul rolului principal, locuiește în Brașov și a avut o carieră de referință pe scena Teatrului brașovean. Evenimentul în sine reprezintă și un mic omagiu adus contribuției sale importante la succesul recent al cinema-ului românesc.”, a declarat Tudor Giurgiu.
După proiecție, publicul va putea participa la o sesiune de Q&A cu Tudor Giurgiu și Mircea Andreescu.
Tot în avanpremieră națională va fi prezentat și Dreams, la granița dintre lumi (r. Michel Franco), drama emoționantă a unui tânăr balerin mexican care luptă pentru visul său american. Programul este completat de o selecție variată de titluri care promit emoții și adrenalină: comedia spumoasă Eu, tu și cei din mintea noastră (r. Paolo Genovese), thrillerul Sub acoperire (r. Arantxa Echevarría), unul dintre cele mai aplaudate filme de la ultima ediție TIFF, și horror-ul Animale de pradă (r. Sean Byrne), un horror cu rechini care amintește de suspansul clasicului Jaws.
Biletele pentru Caravana TIFF Unlimited la Brașov au fost puse în vânzare online – eventbook.ro
Program
Vineri, 12 septembrie
19:30 – Eu, tu și cei din mintea noastră
r. Paolo Genovese | Italia, 2025 | 97’

După succesul Perfect cunoscuți, regizorul Paolo Genovese revine cu o comedie romantică ce nu se mulţumeşte să rămână la suprafaţa aparenţelor, ci intră și în cele mai ascunse gânduri ale eroilor, Piero şi Lara, dând glas șovăielilor și temerilor acestora. Un lucru e clar: o dată ce s-au întâlnit, cei doi nu vor mai fi niciodată la fel.
Sâmbătă, 13 septembrie
17:00 – Sub acoperire (Undercover)
r. Arantxa Echevarría | Spania, 2024 | 119’

După ce s-a prefăcut ani de zile că este simpatizantă ETA, o tânără poliţistă se bucură că momeala a funcţionat: organizaţia teroristă o contactează. I se cere să-şi pună la dispoziţie apartamentul pentru doi membri ETA care pregătesc mai multe atacuri. Astfel începe cea mai dificilă misiune din viaţa ei: să-şi ţină la curent superiorii sub nasul unor terorişti în stare s-o ucidă la primul pas greşit.
19:30 – Pădurea de molizi
r. Tudor Giurgiu | România, 2025 | 74’

Inspirat de drama de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941, noul film regizat de Tudor Giurgiu reconstituie destinul unei comunități românești din Basarabia, masacrată în încercarea disperată de a-și găsi refugiu în fața ocupației sovietice. Mărturia unui supraviețuitor invită la chestionarea noțiunii de adevăr istoric și dezvăluie traume uitate cu consecințe, potențial devastatoare, în prezent.
Film prezentat în avanpremieră națională. Proiecția va fi urmatǎ de un Q&A cu regizorul Tudor Giurgiu și actorul Mircea Andreescu.
Duminică, 14 septembrie
17:00 – Dreams, la granița dintre lumi
r. Michel Franco | Mexic, SUA, 2025 | 95’
Fernando este un tânăr balerin mexican al cărui vis e să danseze pe marile scene ale lumii şi să trăiască în Statele Unite ale Americii. Convins că iubita lui, Jennifer, o femeie din înalta societate, îl va sprijini, Fernando trece printr-un pericol de moarte pentru emigra ilegal. Doar că sosirea lui îi dă viaţa peste cap lui Jennifer şi, deşi este gata să-l ajute pe Fernando, e gata de orice şi ca să se protejeze.
Film prezentat în avanpremieră națională.
19:30 – Animale de pradă (Dangerous Animals)
r. Sean Byrne | Australia, SUA, Canada, 2025 | 98’

Când Zephyr, o surferiță isteață și cu spirit liber, este răpită de un criminal în serie și ținută captivă pe barca acestuia, trebuie să găsească o cale de a scăpa înainte ca el să își ducă la îndeplinire ritualul de a hrăni rechinii din adâncuri.
***
Caravana TIFF Unlimited este un proiect organizat de Asociația Film și Cultură Urbană cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.
Prezentat de: Banca Transilvania
Cu sprijinul: Centrul Cultural Reduta
Ediție sprijinită de LIDL
Partener de monitorizare: mediaTRUST
***
TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro) e cinemaul alternativ de acasă, cu filme independente, premiate, semnate de cineaști care provoacă și te inspiră. Selecția include filme-reper de François Truffaut, David Lynch, Xavier Dolan, Abbas Kiarostami, Claude Chabrol, Stanley Donen, dar și titluri premiate la TIFF sau în alte mari festivaluri. Periodic, cinefilii au parte de surprize: parteneriate cu festivaluri, colecții de interviuri InspiraTIFF, premiere gratuite, teatru și gale live.
Platforma e disponibilă online și în aplicațiile iOS și Android (mobile și TV) și poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual, doar de pe teritoriul României.