Caravana TIFF Unlimited la Târgu Lăpuș | 2023

În perioada 4-5 august, de la ora 21:15 vezi două dintre filmele care au făcut parte din selecția acestui an a celui mai mare festival de film din România, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), pe Stadionul din Târgu Lăpuș. 

INTRAREA ESTE LIBERĂ ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE

PROGRAM

VINERI, 4 augusst

21:15: David, r. Radu Muntean | România, 110’

Împreună cu 10 copii, dintre care unii n-au călcat până atunci decât pe asfalt, Tibi Ușeriu creează "Drumul lui David", un traseu dedicat familiilor care vor să-și încerce abilitățile de supraviețuire și orientare în natură. Documentarul redă tabăra de vară care a dus la acest itinerariu, cu peripeții de tot felul, cu umor și spirit de echipă.

 

SÂMBĂTĂ, 5 august

21:15: Confort Nordic / Northern Comfort, r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson | Islanda, 97’

Filmul oficial de deschidere la TIFF 2023, cu peste 3.000 de spectatori

E jenant să-ți recunoști fricile, mai ales când e vorba de o fobie de mers cu avionul și ai cumpărat deja bilete de vacanță cu noul iubit. În pregătirea acestei călătorii, Sarah se înscrie la un curs exclusivist menit s-o vindece de teama de zbor, testul final fiind o cursă dus-întors Londra-Reykjavik. Ceea ce pe hârtie sună fezabil devine complicat atunci când din grup fac parte un scriitor ursuz, un inventator, prietena lui influenceriță și un ghid timorat. Odată cu turbulențele, spiritele se încing și anxietatea face loc unui spumos val de paranoia ce transformă călătoria într-o cursă contracronometru la finalul căreia, literalmente, mai zboară cine poate.

----

Caravana TIFF Unlimited este un proiect organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.

Prezentat de: Banca Transilvania

Cu sprijinul local: Consiliul Județean Maramureș și Primăria Orașului Târgu Lăpuș

Parteneri locali: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Târgu Lăpuș și Asociația Aripi pentru Îngeri din Țara Lăpușului

Recomandat de: Europa FM

Partener media național: AGERPRES

Partener de monitorizare: mediaTRUST