Proiecție O femeie fantastică / Una mujer fantastica | TIFF

Proiecție O femeie fantastică / Una mujer fantastica

12.12.2017 14:17
Data: 
Joi, 7 Decembrie, 2017 - 22:00

Joi, 7 decembrie, ora 22:00

Cinema Victoria, Cluj-Napoca

 
Cinemateca TIFF îi rezervă o seară specială regizorului Sebastian Lelio, prezentând două dintre cele mai bune filme ale sale, „Gloria” (detalii despre event aici http://bit.ly/2Ajv7OH) și „O femeie fantastică”. Regizorul chilian a fost alături de TIFF încă de la filmul său de debut, din 2006, cu care a și câștigat "Trofeul Transilvania".

„O femeie fantastică”/”Una mujer fantastica” este cel mai recent film semnat de Lelio, prezentat în premieră la ediția 2017 a Festivalului de la Berlin de unde a și plecat cu mai multe premii: Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu, mențiune specială a Ecumenical Jury, Teddy Award pentru Cel mai bun film. 

Filmul este o poveste emoționantă ce relatează situația minorității transexualilor din Chile, prin personajul său principal, Marina, un transexual care, în ciuda umilințelor continue la care e supus de societate, continuă să lupte cu demnitate pentru drepturile sale. Acțiunea filmului pornește din momentul în care prietenul Marinei, un bărbat mult mai în vârstă, moare, iar ea devine suspect nu doar pentru autorități, ci pentru familie și toți cei din jur. 

Marina, personajul care refuză să accepte eticheta pur sexuală și luptă pentru a avea o viață normală, este interpretată chiar de către un transexual, Daniela Vega. Regizorul l-a cunoscut cu mulți ani înainte de a face filmul și, inspirat de poveștile acestuia, și-a promis că, într-o zi, va face un film ce va aborda acest subiect foarte sensibil pentru societatea chiliană, și nu doar.

Lelio confirmă cu acest film toate speranțele cinefililor care așteaptau demult un regizor ce poate „ataca” tronul ocupat de Pedro Almodovar în cinema-ul latin.