Actorii selectați în programul 10 pentru FILM

18.05.2016 11:53

Proiectul a ajuns la cea de-a cincea ediție.

10 actori talentați din teatrele din România vor fi prezentați publicului, presei și profesioniștilor din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în cea de-a cincea ediție a programului 10 pentru FILM. Între 2 și 4 iunie, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri, premiere de film și dezbateri și vor fi introduși regizorilor, producătorilor români şi străini, directorilor de casting şi agenţilor. 

40 de actori de diferite vârste, din toate colțurile țării, care s-au afirmat în teatru, dar nu au avut roluri majore pe marele ecran, au fost promovați în cele patru ediții de până acum ale programului 10 pentru FILM. După fiecare ediție, actorii au fost remarcați de regizori și producători, iar unii au fost distribuiți în filme. Printre aceștia, Maria Obretin, Fülöp Erzsébet, Elena Ivanca, Alina Ilea, Lucian Teodor Rus, Alex Ion. Ca în fiecare an, actorii beneficiază de broșuri dedicate, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist.

Cei zece actori sunt: Alina Petrică (Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, Teatrelli, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Godot Café-Teatru, În Culise), Andi Gherghe (actor independent, Teatrul Ariel din Târgu Mureș), Cătălina Bălălău (Teatrul Tineretului Piatra Neamț), Cezar Grumăzescu (Teatrul Excelsior din București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie), Ciprian Scurtea (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), Cristian Rigman (Teatrul Național din Cluj Napoca), Ioana-Florentina Manciu (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova), Nicholas Cațianis (Teatrul Odeon, ArCuB), Richard Balint (Teatrul Regina Maria din Oradea), Sânziana Tarța (Teatrul Național din Cluj-Napoca).

Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă, Domnica Cârciumaru (director de casting), Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet) și Ileana Cecanu (publicist, coordonatorul proiectului).

***

Programul 10 pentru FILM este realizat cu sprijinul: Mercedes Benz, HBO, Philip Morris Trading (iQOS),  ECCO, Tudor Personal Tailor, Vestige Centre Ville, Evidence Beauty Salon, Avon, Hola Media și Tranzit.ro.

 

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Prezentat de: Staropramen

Sponsor Principal: Raiffeisen Bank

Partener Principal: Mastercard

Mașina oficială: Mercedes-Benz

Sponsori: HBO, MOL România, Aegon, EuroGSM, Tenaris Silcotub, Madd Electronics Group, Avon, EBS, E.ON Energie România, Energobit, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Cinema City, McDonald’s, Jameson, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Nespresso, Noumax, Tudor.Tailor, Compania de Apă Someș, CSI Romania, PMA Invest

Partener Tehnic: BenQ

Transportator oficial: Tarom

Partener Logistic Oficial: DHL

Parteneri instituționali: The Japan Foundation, Ambasada Israelului în România, Ambasada Republicii Coreea în România, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez București, Institutul Francez Cluj-Napoca, Ambasada Spaniei în România, Institutul Polonez, Delegația Valonia- Bruxelles.

Co-producător: TVR1, TVR Cluj

Parteneri media: TV5 Monde, Shorts TV, Europa FM, Zile și Nopți, Cinemap, Cineuropa.org, Cinemagia, CinemaRX, Elle, Glamour, Viva, Business Review, VICE, Decât o Revistă, Radio România Cultural, Filmneweurope, News.ro, LiterNet, Ziarul Metropolis, Alistmagazine.ro, Sub25.ro, Nine a Clock, Muzzix.ro, Urban.ro, Observator Cultural, alt.radio, Cinefan.ro, Aarc.ro, Umblat.ro

Parteneri media locali: Monitorul de Cluj, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj, Radio Cluj, Radio Infotrafic, Filmtett, Igen tessék!, Kronika, Erdely Naplo, Transindex, Clujulcultural.ro, eClujeanul.ro, I Love Cluj, Sinteza

Partener de monitorizare: mediaTRUST