TIFF Chișinău, un festival al cinefililor

13.10.2016 15:31

Prima ediție a TIFF Chișinău, care a avut loc între 6 și 9 octombrie, a adunat iubitorii de film la Cinema Odeon pentru patru zile de proiecții speciale și întâlniri cu cineaști.

Ca prim eveniment al Festivalului Internațional de Film Transilvania în Republica Moldova, ediția de anul acesta și-a propus, în primul rând, familiarizarea publicului cu ce înseamnă TIFF.

„Cinefilii din Chişinău au creat cea mai frumoasă atmosferă într-o sală de cinema, una ce poate fi dată drept exemplu oricărui festival. Toate proiecțiile cu invitați s-au bucurat de un public foarte deschis și dornic să afle povești despre filme. Remarcabilă a fost întâlnirea cu Vlad Ivanov, după proiecția filmului Câini, debutul lui Bogdan Mirică premiat cu Trofeul Transilvania, întâlnire care s-a prelungit pe durata a patru ore”, povestește Ramona Șărbu, coordonatoarea proiectului.

„Festivalul Internațional de Film Transilvania rămâne principala platformă pentru promovarea filmelor românești, dar și o voce importantă în dezvoltarea altor componente importante pentru industrie. Unul dintre punctele cheie este dezvoltarea infrastructurii pentru o mai bună distribuție a filmelor în țară. Și asta vrem să se întâmple și la Chișinău. Cinematograful Odeon este ultimul cinematograf funcțional unde pot rula filme de artă, oamenii trebuie implicați în modernizarea și, de ce nu, salvarea lui. Noi, echipa din Chișinău a TIFF, am vrut să transmitem acest mesaj anume prin filmele de calitate proiectate în timpul festivalului. Și vom continua să propagăm acest mesaj și de acum incolo. Mulțumim colegilor de la TIFF că ne-au oferit această șansă”, declară Dumitru Marian, co-organizatorul evenimentului, din partea altFILM.

Documentarul Cinema, mon amour, prezentat în deschiderea festivalului, a stârnit dezbateri îndelungi între protagonistul filmului, Victor Purice, managerul cinematografului Dacia Panoramic din Piatra Neamţ, şi participanţii la proiecţie, unul dintre subiectele fierbinți ale zilei fiind decizia autorităților de a demola Cinema Gaudeamus din Chișinău. Spectatorii, mulți dintre ei iubitori de cinema independent, căutau soluții concrete pentru a împiedica dispariția uneia dintre cele două săli dedicate filmului de artă din capitala Republicii Moldova și chestionau viitorul evenimentelor de tipul TIFF-ului în condiția absenței unor astfel de spații.

Două lozuri (r. Paul Negoescu) a avut o dublă premieră pe 7 octombrie: în cinematografele din România și în Republica Moldova la TIFF Chişinău. Invitatul special al evenimentului, actorul Dorian Boguță, originar din Chișinău, a fost aplaudat de părinţi, prieteni și de mulţi susţinători ai filmului românesc, care au însuflețit sala de cinema cu hohote de râs în timpul proiecției.

Lecţiile de cinema susținute de producătoarea Oana Giurgiu, regizorul Nicolae Constantin Tănase şi actriţele Oana Rusu şi Ana Vătămanu au atras un public tânăr interesat de regie și producție de film, iar secțiunea EducaTIFF a adus zeci de copii și părinți la comedia Aventurile lui Nelly, confirmând nevoia de filme dedicate publicului tânăr.

12 filme românești au fost proiectate în premieră la TIFF Chișinău, alături de 6 povești care au impresionat publicul în această primăvară, la Cluj-Napoca. În selecția de filme românești, spectatorii au putut urmări Câini, în regia lui Bogdan Mirică, câștigătorul Trofeului Transilvania, comedia Două lozuri (r. Paul Negoescu), București NonStop, în regia lui Dan Chișu, Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase), desemnat Cel mai bun debut la TIFF 2015, documentarele Cinema, Mon Amour (r. Alexandru Belc) și În căutarea tatălui pierdut (r. Ionuț Teianu), precum și șase scurtmetraje noi.

La Chișinău au fost proiectate și Fiul lui Saul/ Son of Saul (r. László Nemes), premiat anul acesta cu Oscarul pentru Cel mai bun film străin, Valul ucigaș/ The Wave (r. Roar Uthaug), Ușa deschisă/ La puerta abierta (r. Marina Seresesky) și Trei amintiri din tinerețe (r. Arnaud Desplechin).

***

TIFF Chișinău (6-9 octombrie) a fost organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijnul: Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni

Co-organizator: ALTFilm

Parteneri: Cinema Odeon, iTicket, Jazz Hotel

Partener media principal: Jurnal TV

Parteneri media: Kiss FM, Timpul, Agora, Diez, Realitatea, Locals, Zugo, Ea.md, Moldova.Org, Today.md, Știri Pozitive, Briciul