Începe cea de-a doua ediție TIFF Oradea
Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania își deschide porțile astăzi, pe 6 septembrie, la Oradea. Timp de trei zile, orașul va deveni capitala filmului din România, oferind cinefililor șansa de a urmări pe marele ecran, în cele cinci spații partenere, o selecție de peste 30 de titluri noi, unele proiectate în premieră. Cei mai îndrăgiți actori și regizori vor fi prezenți la întâlnirea cu publicul, iar evenimentele speciale, proiecțiile în aer liber și cine-concertele programate zilnic vor transforma primul weekend de toamnă într-un veritabil regal cinematografic.
Biletele pot fi achiziționate online, de pe tiff.eventbook.ro, sau chiar din aplicația oficială TIFF, dezvoltată de Halcyon Mobile, disponibilă pe App Store și Google Play Store.
În prima zi de festival va ajunge la Oradea, înainte de lansarea în cinema, filmul Monștri., câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru Debut și singurul titlu autohton selectat anul acesta la Festivalul de Film de la Berlin. Regizorul Marius Olteanu și actorul Cristian Popa vor fi prezenți la evenimentul programat de la ora 18:00 în sala Filarmonicii de Stat din Oradea. Tot aici, de la 20:45, La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), filmul anului, va veni însoțit de actorul George Piștereanu, pregătit să-i surprindă pe cinefili cu povești din culisele uneia dintre cele mai așteptate pelicule ale toamnei.
La Universitatea Partium, de la ora 14:30, spectatorii vor savura una dintre noutățile cinematografiei franceze. Joacă-te cu focul! / Joueurs, debutul tinerei regizoare franceze Marie Monge, este un thriller captivant despre lumea jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina și banii. Tot aici, de la ora 20:30, ajunge la Oradea comedia Vieți Duble (Doubles Vies), cel mai recent film al regizorului francez Olivier Assayas, cu Juliette Binoche, Guillaume Canet și Vincent Macaigne în rolurile principale.
Sâmbătă, pe 7 septembrie, în premieră în România, va rula în sala Filarmonicii de Stat din Oradea Open (Nyitva), o comedie romantică savuroasă semnată de Orsi Nagypal, despre provocările non-monogamiei. De la ora 18:30, cinefilii orădeni o vor întâlni aici pe Dana Rogoz, prezentă la proiecția filmului MO, alături de regizorul Radu Dragomir.
Printre surprizele pregătite fanilor cinematografiei maghiare se numără și Sper să mori data viitoare :) (Remélem legközelebb sikerül meghalnod :)), o abordare îndrăzneață și foarte actuală a hărțuirii online, care îl va aduce în fața publicului pe regizorul Mihály Schwechtje, de la ora 18:15, la Universitatea Partium. Tot aici va putea fi urmărit, de la ora 16:15, Emigrant Blues: Un road movie în 2 1/2 capitole, documentarul original inspirat de poveștile românilor plecați la muncă în Spania, semnat de Claudiu Mitcu și Mihai Mincan.
Duminică, în premieră în România, se va vedea la Oradea cel de-al patrulea lungmetraj semnat de regizorul Cătălin Mitulescu, Heidi, care îl readuce pe marele ecran pe inconfundabilul Gheorghe Visu. Îndrăgitul actor va veni la întâlnirea cu cinefilii de la ora 20:30, la Filarmonica de Stat din Oradea. Controversatul Dama de cupă (Queen of Hearts), filmul care i-a adus regizoarei May el-Toukhy Premiul pentru Cea mai bună regie la TIFF.18, va rula în același spațiu, de la ora 18:00. Cel mai bun lungmetraj din Zilele Filmului Românesc, Arest, se va vedea în prezența regizorului Andrei Cohn înainte de lansarea oficială în cinematografe, de la ora 18:00, la Universitatea Partium.
Proiecții în aer liber și cine-concerte în Sinagogă
Titluri noi și producții premiate în festivaluri importante vor face deliciul spectatorilor care se vor bucura de acces gratuit la toate evenimentele programate în Piața Unirii. În prima seară, de la 20:30, cinefilii vor urmări în aer liber comedia romantică Un om fidel (Un homme fidele), cel de-al doilea lungmetraj din cariera regizorală a starului francez Louis Garrel, protagonistul filmului alături de soția sa, faimoasa Laetitita Casta. O surpriză de proporții îi așteaptă pe orădeni sâmbătă, de la aceeași oră. În cel mai nou film al regizorului Veit Helmer, Sutienul (The Bra), ei o vor recunoaște pe îndrăgita actriță Maia Morgenstern, într-un rol de-a dreptul savuros. De neratat în ultima seară de festival, Jocuri de putere (El reino) este un thriller politic trepidant, în regia spaniolului Rodrigo Sorogoyen.
Orădenii vor putea urmări filme în aer liber și la Cetate, seară de seară, începând cu ora 21:00. O odă emoționantă adusă masculinității va înduioșa publicul vineri, la proiecția Versuri pocite (Rossz versek), cel mai nou film al regizorului Gábor Reisz. Sâmbătă seară, Parking va rula în prezența regizorului Tudor Giurgiu, aducând pe marele ecran povestea de iubire a unui poet român emigrat ilegal în Spania. Seara de duminică este rezervată îndrăgitei pelicule românești Moromeții 2, de la proiecția căreia nu va lipsi actorul Gheorghe Visu.
Sinagoga Neologă Sion va fi și în acest an gazda evenimentelor muzicale speciale incluse în programul TIFF Oradea. La finalul fiecărei zile de festival, începând cu ora 21:00, iubitorii de film se vor delecta cu o serie de cine-concerte spectaculoase, cu titluri de referință din cinematografia mută, acompaniată live de artiști muzicali autohtoni și invitați speciali la eveniment.