Destinaţii
Un mic întreprinzător, care lucrează ca taximetrist ca să mai câştige un ban, află că şpaga pe care trebuie să o plătească pentru a obţine un împrumut bancar s-a dublat. Cuprins de disperare, afaceristul îl împuşcă pe bancher şi apoi se împuşcă. Incidentul provoacă o intensă dezbatere la radio despre disperarea care a cuprins societatea civilă. În acelaşi timp, cinci şoferi de taxi şi pasagerii lor îşi văd de drum în noapte, fiecare sperând să găsească un mijloc de a merge mai departe: o nouă direcţie.