După 40 de zile
Emil nu crede în spirite. Titi este prietenul lui de când lumea. Iar Smaranda, soţia lui Emil, ei bine, ea este la doi metri sub pământ şi se pregăteşte de ziua judecăţii. După parastasul ei de 40 de zile, Titi pare cel mai oropsit om de pe faţa pământului şi începe să se stingă pe picioare. Emil vrea să reaprindă în el scânteia vieţii, dar eforturile lui sunt în zadar şi zilele lui Titi par numărate. Căci Smaranda s-a mutat după parastas în casa lui. De ce îl bântuie Smaranda?, asta e o poveste, dar lui Titi îi este greu s-o zică.