Making Waves sau când filmul românesc se lasă peste New York | TIFF

Making Waves sau când filmul românesc se lasă peste New York

25.11.2013 12:28
Mai sunt câteva zile până la startul noii ediții a festivalului de film românesc de la New York, Making Waves: New Romanian Cinema.

O ediție extrem de puternică, din care nu lipsesc premierele (mondiale, americane sau new-yorkeze), cele mai recente producții românești dar și retrospective, programe speciale, mese rotunde și lansări de carte. Între 29 noiembrie- 3 decembrie, filmul românesc pune stăpânire pe Film Society of Lincoln Center, iar între 5-10 decembrie, Jacob Burns Film Center va deveni gazda festivalului.

Trailerul festivalului, realizat de compania americană Jumpcut (care concepe și trailerul New York Film Festival) poate fi urmărit AICI.
Broșura, a cărei identitate vizuală e creată de Dan Perjovschi, este disponibilă  AICI.

Closer to the Moon (r. Nae Caranfil) va fi prezentat, în premieră mondială, în deschiderea festivalului de la New York, vineri, 29 noiembrie, la Film Society of Lincoln Center. Vor fi prezenți regizorul și scenaristul Nae Caranfil, producătorii Michael Fitzgerald și Renata Rainieri, actorul Harry Lloyd și actrițele Monica Bârlădeanu și Smaranda Luna.

Programul evenimentului mai include: Cînd se lasă seara peste București sau Metabolism, cel mai recent film semnat de Corneliu Porumboiu, căruia festivalul Making Waves îi dedică o retrospectivă, conținând toate lungmetrajele și scurtmetrajele cineastului; propunerea României la Oscarul pentru film străin, Poziția copilului de Călin Peter Netzer; Domestic, cel de-al treilea film al lui Adrian Sitaru; succesul de box-office Love Building, debutul Iuliei Rugină; și două documentare de lungmetraj: Aici...adică acolo de Laura Căpățână-Juller (Cel mai bun film românesc la Festivalul Internațional de Film Transilvania) și Experimentul București de Tom Wilson, primul mockumentar din istoria cinema-ului românesc. Trei exerciții de interpretare, în regia lui Cristi Puiu, film rezultat în urma unui atelier de actorie condus de regizor în Franța, precum și campania video a ediției din 2013 a Festivalului de Film Transivania ce include 20 de clipuri regizate de Puiu și care o au drept protagonistă pe Luminița Gheorghiu, completează lista proiecțiilor speciale.

Festivalul Making Waves sprijină campania pentru Oscar și Globul de Aur a filmului Poziția copilului, proiectat pentru prima oară în New York, în plin sezon de promovare pentru iminentele ceremonii de decernare a celor mai importante premii din America.

Programul special “Creative Freedom through Cinema”, despre relația dintre artă și politică, dedicat temei acestei ediții, Propaganda, și având drept invitate Republica Cehă și Slovacia, continuă și anul acesta. Proiecțiile speciale cu filmele lui Dan Pița, Mircea Veroiu, Štefan Uher și Jirí Menzel vor fi acompaniate de o masă rotundă cu regizori, istorici de cinema și curatori din țările invitate. Programul este prezentat cu sprijinul financiar al Trust for Mutual Understanding, în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei, Centrul Ceh din New York și Institutul Slovac de Film. Selecția de filme de arhivă care acompaniază acest program include și populara trilogie a ardelenilor: Profetul, aurul şi ardelenii, Artista, dolarii şi ardelenii şi Pruncul, petrolul şi ardelenii, produse în România anilor ‘80, și realizate de reputații regizori Dan Pița și Mircea Veroiu. Trilogia, care beneficiază de copii noi pe 35mm, va fi arătată în premieră absolută publicului american, dar ea are deja un prestigios susținător: profesorul și istoricul de film Richard Pena, Director Emeritus al New York Film Festival, care a descoperit-o în 1984 când a vizitat pentru prima oară România.

Festivalul va prezenta și obișnuitul program de scurtmetraje ce vor fi difuzate gratis pe toată perioada festivalului. Programul reunește câteva dintre cele mai bune scurtmetraje românești recente, printre care: O umbră de nor (Radu Jude), 12 minute (Nae Constantin Tanase), Bad Penny (Andrei Cretulescu), În acvariu (Tudor Jurgiu), Matriarch (Nemethi Barna), My Baby (Luiza Pirvu), Pastila fericirii (Cecilia Felmeri).

Alături de echipa filmului Closer to the Moon, pe lista invitaților speciali la festival se află Luminița Gheorghiu, recent nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film pentru rolul din Poziția copilului. Corneliu Porumboiu, protagonistul retrospectivei festivalului, revine la New York pentru Gala de Închidere, când se va difuza Când se lasă seara peste București sau Metabolism. Tom Wilson, scenarist și regizor al filmului Experimentul București, Eugen Lumezianu – actor și Oana Răsuceanu – scenaristă, ambii membri ai echipei Love Building, completează lista personalităților prezente. Štěpán Hulík, scenaristul miniseriei Burning Bush regizată de Agnieska Holland și autor al cărții Cinema of Forgetting despre cinema-ul cehoslovac, și curatorul Irena Kovarova vor fi protagoniștii mesei rotunde despre film și propagandă, alături de Nae Caranfil și Dominique Nasta.

Nasta, profesor de Studii Cinematografice la Université Libre de Bruxelles, va fi prezentă la festival și pentru lansarea celei mai noi cărți ale sale – Contemporary Romanian Cinema. The History of an Unexpected Miracle, prima lucrare internațională de exegeză academică dedicată filmului românesc de ieri și de azi. Programul lansărilor de carte semnalează și apariția dicționarului semnat de criticul de film Bujor T. Râpeanu, 2345 Cinematografiști, eveniment susținut de Uniunea Cineaștilor.

Inițiat și prezidat de Corina Șuteu, sub direcția artistică a lui Mihai Chirilov și direcția executivă a unei echipe coordonate de Oana Radu, Making Waves: New Romanian Cinema este un eveniment produs de Romanian Film Initiative (RFI), în colaborare cu Film Society of Lincoln Center și Jacob Burns Film Center, și în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). Din board-ul festivalului mai fac parte: Dennis Lim (Film Society of Lincoln Center), Brian Ackerman (Jacob Burns Film Center), Scott Foundas (Variety), Adrian Ghenie, Mona Nicoară, Andi Vasluianu și Dan Perjovschi.

Cu sprijinul financiar principal al: Trust for Mutual Understanding, Alexandre Almăjeanu și Gentica Foundation, Adrian Porumboiu, HBO România, Adrian Giurgea (Colgate University) și Christian A. Johnson Foundation, Blue Heron Foundation, Mica Ertegun, Marie France Ionesco, Lucian Pintilie, Daiana Voiculescu și Renzo Cianfranelli, Șerban Savu, Dan Perjovschi, Adrian Ghenie, Mircea Cantor.

Pentru al doilea an consecutiv, peste 250 de fani ai festivalului au susținut Making Waves atât în campania Kickstarter, cât și la gala de strângere de fonduri și licitație de obiecte, organizată în parteneriat cu Festivalul SoNoRo.

Mulțumiri speciale: ICON Production, Lark Play Development Center, Șapte Seri, Dilema veche, Radio Guerilla, kdo.ro și Răzvan Popovici (SoNoRo).

Festivalul beneficiază și de sprijinul unui mare număr de cineaști, printre care: Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Radu Muntean, Alexandru Solomon, Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Cristian Mungiu, Andrei Ujică, Luminița Gheorghiu, Vlad Ivanov, Anca Puiu și Ada Solomon.

Making Waves susține mișcarea internațională de protest “Uniți Salvăm Roșia Montană”.