Tu ești lumea mea
Viitorul apropiat. Ucraineanul Andrii Melnik transportă deşeuri nucleare spre Callisto, satelitul abandonat al lui Jupiter. În timpul acestui zbor de rutină, Pământul explodează, dar Andrii reuşeşte să scape cu viaţă.
Viitorul apropiat. Ucraineanul Andrii Melnik transportă deşeuri nucleare spre Callisto, satelitul abandonat al lui Jupiter. În timpul acestui zbor de rutină, Pământul explodează, dar Andrii reuşeşte să scape cu viaţă.
Pentru a descuraja ilegalităţile, Guvernul adoptă legea uitării. Cei care o încalcă şi comit una dintre cele nouă infracţiuni capitale sunt judecaţi şi, când îşi află sfârşitul, trupurile şi toate posesiunile li se distrug, astfel încât vieţile lor să nu mai lase nicio urmă.
Una din ultimele familii de pe Terra duce o existenţă lipsită de griji într-un luxos buncăr subteran, doar că de pacea aparentă se alege praful atunci când îşi face apariţia o vizitatoare neaşteptată, iar Fiul începe să pună la îndoială valorile familiei.
Cum e ziua lui Tomas şi Lukas tocmai a câştigat campionatul de arte marţiale, două surori au cea mai bună idee ca să celebreze ambele evenimente simultan: un weekend la ţară.
Un bătrân în vârstă de 85 de ani este în doliu după pierderea soţiei. Amestecă cenuşa acesteia în apă fierbinte, iar licoarea obţinută face că ea să-i apară alături şi să depene pentru ultima oară amintiri ale vieţii lor împreună.
Layla e de origine musulmană și trăiește o viață dublă, câștigându-și existența din showuri de drag și tânjind după o iubire adevărată.
Martin Circo este norocosul câştigător al celui mai mare premiu din istoria concursurilor TV. Poate că i-au intrat în conturi trei milioane de euro, dar în această satiră despre consumerismul generalizat se va vedea cum "norocul" îi va da viaţa peste cap.
Alina este dependentă de droguri şi are parte de un şoc când trupul desfigurat al mamei ei este găsit pe plajă. Investigaţia autorităţilor va duce la bântuitoare întrebare: este Alina o psihopată cu sânge rece sau a fost toată viaţa o victimă a abuzurilor?
Povestea unui supravieţuitor al Holocaustului care de fapt nu a existat. Enric Marco s-a folosit de carisma considerabilă pentru a întreţine, în faţa familiei şi a opiniei publice, o minciună complexă: aceea că a fost prizonier într-un lagăr de concentrare nazist.
Tânăra asistentă Shoo este bântuită de o tragedie personală şi crede că o vizită la noua ei pacientă, o bătrână care locuieşte într-un sătuc izolat, vine la ţanc.