Alyssa are 19 ani şi cu greu poţi găsi o fată mai rebelă. Ea şi amicul Mehdi ar fi gata de orice să evadeze dintr-un viitor sumbru ce pare predestinat. Oare câştigarea unui concurs de talente să fie soluţia?
Program
Vineri 13.06
Sâmbătă 14.06
Concurentul
Martin Circo este norocosul câştigător al celui mai mare premiu din istoria concursurilor TV. Poate că i-au intrat în conturi trei milioane de euro, dar în această satiră despre consumerismul generalizat se va vedea cum "norocul" îi va da viaţa peste cap.
Insula
Tom este antrenor de tenis la un hotel de lux şi îşi împarte timpul între antrenamente, seri îmbibate în alcool şi aventuri de-o noapte. Bărbatul leagă o prietenie cu nou-veniţii Anne, soţul ei, Dave, şi fiul lor, Anton.
Omul din Londra
Un acar crede că va avea parte de un schimb de noapte ca toate celelalte, dar iată-l martorul unei crime.
Duminică 15.06
Maurul
Beibars, un fost soldat poreclit Maurul, iese din închisoare şi prima oprire e la familia fratelui său, doar că acesta nu mai e de găsit după ce a lăsat în urmă datorii considerabile. Acum este datoria de onoare a Maurului să plătească.
Lumile ce vor veni
Povestea unui secol: un atotdistrugător Al Doilea Război Mondial ce ţine decenii întregi se sfârşeşte cu venirea la putere a unui stat raţional ce pune bazele unei noi civilizaţii şi explorează spaţiul cosmic.
Zgomote
O femeie are probleme cu auzul. Deodată, este bântuită de sunete bizare ce ar putea avea legătură cu dispariţia surorii ei. Să fie sursa acestor zgomote un spirit răuvoitor? Vom fi curând martorii unui secret întunecat apărat de o entitate misterioasă.
Maria
Maria este o actriţă la început de drum şi i se prezice un viitor strălucit, chiar dacă succesul a ocolit-o.
Luni 16.06
Un an din viața unei țări
Legea marţială a fost introdusă în Polonia în decembrie 1981, într-o încercare de a descuraja mişcarea Solidaritatea, dar efectele au fost mai extinse de atât.
Lucia și păcatul
Lucia are 16 ani, este nemaipomenit de timidă şi se alătură corului de eleve de la şcoala catolică.
Cine-concert Aurora
Aurora (Sunrise: A Song of Two Humans, 1927), regizat de F.W. Murnau, este considerat una dintre cele mai mari capodopere ale cinematografiei timpurii. Povestea urmărește un fermier (George O'Brien), care se îndrăgostește de o femeie fatală din oraș (Janet Gaynor), care îl convinge să își ucidă soția. Cu toate acestea, filmul evoluează într-o meditație profundă despre iubire, remușcare și răscumpărare.
Întoarcerea
După 20 de ani de absenţă, Ulise eşuează în sfârşit pe ţărmul insulei Ithaca, la capătul puterilor şi de nerecunoscut. Regele s-a întors în sfârşit după ce a plecat să lupte în Războiul Troian, dar şi regatul său e acum de nerecunoscut.
Marți 17.06
Debut
Un tânăr pe nume Julian se mută la New York. Închiriază o cameră şi în timpul unor lucrări de renovare dă peste o carte şi un desen în creion ascunse în perete.
La 2000 de metri de Andriivka
În timpul unui operaţiuni de contraofensivă din 2023, regizorul şi Alex Babenko, colegul său de la Associated Press, însoţesc o brigadă ucraineană încercând să-şi facă drum printr-o zonă intens fortificată pentru a elibera satul Andriivka, în prezent ocupat de ruşi.
Copilul electric
Sonny şi Akiko nu mai pot de bucurie când li se naşte primul copil, dar fericirea se transformă în deznădejde când medicii le dau veşti cumplite.
Miercuri 18.06
O femeie pregătește sauna
Precedat de scurtmetrajul O zi de saună (dir. Anna Hints, Tushar Prakash)
Soră cu noaptea
Uma are parte de un nou început când i se aranjează mariajul cu un bărbat din Mumbai. Doar că chimia celor doi soţi lasă de dorit, nopţile sunt înfiorător de umede, vecinii sunt enervanţi, iar Uma îşi descoperă nişte instincte de-a dreptul sălbatice...
Lumea dintre noi
Marie nu se mai simte acasă în orăşelul natal din Cehia, Mikulov, aşa că emigrează în America, doar că nici acolo nu e acasă. Şi ce temă mai universală să existe decât dorinţa de a pleca departe şi de a clădi un nou cămin într-o ţară străină?
În sânul familiei
Irén trăieşte cu fiica ei într-un mic apartament deţinut de socri în centrul Budapestei. Soţul ei, Laci, tocmai s-a întors din armată şi nu mai pare deloc interesat de viaţa de familie.
Îmbrățișarea șarpelui
Povestea lui Karamakate, şaman amazonian şi unic supravieţuitor al tribului său, şi a doi oameni de ştiinţă aflaţi în căutarea unei plante vindecătoare.
Proiecţie specială în onoarea regizorului Ciro Guerra, membru al juriului la TIFF 2025!
Joi 19.06
Chitara flamenco a lui Yerai Cortes
Yerai Cortés este unul din starurile în plină ascensiune ale muzicii flamenco din Spania, iar regizorul l-a întâlnit la o petrecere unde muzicianul a cântat la chitară sub sateliţii Starlight.
Pământ străin
Chatila şi Reda sunt refugiaţi palestieni şi economisesc şi ultimul bănuţ pentru a putea cumpăra paşapoarte false cu care să plece din Atena. Doar că Reda pierde toţi banii când încearcă să cumpere droguri, aşa că Chatila pune la cale un plan nebunesc...
Vânătoarea de arici
Bogi visează să devină cântăreaţă de operă şi se dedică total studiilor la Conservator. Ca să mai facă un ban, are grijă de copiii verişoarei ei al cărei mariaj e pe butuci. În ziua ultimului examen, tensiunea din viaţa ei este atât de mare, încât Bogi face o greşeală cu copiii...
După cioate
Doi regizori urmăresc un antreprenor devenit eco-activist în timp ce expune mafia lemnului din România. Călătoria lor ia o turnură dramatică atunci când, în mijlocul unei păduri, cei trei sunt atacați de un grup de 12 indivizi furioși.
Balena
Ingrid este asasin plătit şi şi-a clădit cariera pe o putere specială: poate folosi întunericul pentru a păşi într-o lume paralelă, iar de acolo are acces oriunde în lumea noastră. Astfel, pătrunde în casele victimelor şi le execută fără să lase vreo urmă.
Armonii Werckmeister
Un tânăr inocent este luat pe nepregătite de violenţele provocate în micul său sat de venirea unui circ şi a două bizare atracţii: o balenă gigantică şi un bărbat misterios căruia i se spune Prinţul.
Vineri 20.06
Beyond the River
Dincolo de râu există o lume în care suferința, sărăcia și violența sunt realitatea de zi cu zi. Filmul nu explică și nu judecă, ci ascultă. În absența oricărei narațiuni externe, comunitatea își spune propria poveste – cu durere, cu umor, cu demnitate.
Isteria
Când un Coran ars este descoperit în timpul producţiei unui film, aceasta este pusă în pericol, iar ochii întregii lumi par aţintiţi asupra echipei.
Maurul
Beibars, un fost soldat poreclit Maurul, iese din închisoare şi prima oprire e la familia fratelui său, doar că acesta nu mai e de găsit după ce a lăsat în urmă datorii considerabile. Acum este datoria de onoare a Maurului să plătească.