Castelul Banffy de la Bonțida, cucerit de copii în weekend | TIFF

Castelul Banffy de la Bonțida, cucerit de copii în weekend

25.05.2016 14:05
Weekend la Castel revine cu surprize pentru cei mici, pe 28 și 29 mai.

Pe 28 și 29 mai, în cadrul Weekend la Castel de la Castelul Banffy, Bonțida, începând cu ora 12.00 și până la ora 17.00 când încep proiecțiile de film, părinții și copiii, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, sunt așteptați să participe la activitățile și spectacolele pregătite pentru ei: de la cursuri de improvizație, poze la minut în cabina foto, atelier de pictură, frisbee, confecționare de zmee, atelier de meșteșuguri, olărit, fierărie, pâslărit, efecte speciale și activități sportive, până la cursuri de prim ajutor.

La Atelierul de distracție (prezentat de Banca Transilvania) copiii pot desena și picta, pot realiza minioni din materiale reciclabile sau își poți crea prietenul imaginar.

La Oficiul Poștal al Castelului (creat de GPV & Playful Learning), copiii vor crea scrisori magice – cu dorințe, amintiri frumoase și vor învăța să-și exprime sentimentele de recunoștință, apreciere, dragoste în scris.

În Photo Booth (creat de Euro GSM) sunt invitați să imortalizeze distracția de la Weekend la Castel cu o 'poză la minut', iar alături de Patricia Brad își vor descoperi personalitatea jucăușă prin The Clown - Atelier de improvizație.

Kiddo Style îi vor învăța ce înseamnă să faci parte din comunitatea Tribul Tiffarilor, unde vor avea în primul rând de construit un cort autentic indian tipi, după care fiecare membru al tribului va trece la îndeletniciri specifice: pictat cort, confecționat bijuterii, instrumente muzicale și dreamcatcher, iar totul se va încheia cu dansul specific tribului.

Unul dintre jocurile preferate ale copilăriei, săritul cu coarda, va deveni o atracție la castel, unde Asociația Sportivă Gebefügi organizează un Duble Dutch (nume dat de dimensiunile foarte mari ale corzilor (4m).

Art'sCool & The Beat îi invită pe cei mai năstrușnici să devină Rock Star pentru o zi și să experimenteze cum e să cânți la tobe, clape, chitară bas sau să fii solistul unei trupe de rock.

Nefiresc Cluj și Copacul Vieții îi vor introduce pe cei mici în jocurile copilăriei părinților lor, redescoperind împreună jocuri precum Baba Oarba, Statuile, Măgărușul, Țară, țară, vrem ostași, Șotron, Mațele încurcate, Elastic, Liniuță, Flori Fete și Băieți, Frunza, Rațele și vânătorii, 1,2,3 la perete, stai!, Telefonul fără fir, Sticluța cu otravă, Forme oarbe, Triunghiul imposibil, Batista ucigașă, Concurs în săculețe.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj le va oferi celor mici un curs de prim ajutor, prin care vor avea ocazia să învețe tehnici de prim ajutor, să exploreaze interiorul unei ambulanțe și să afle cum pot oferi ajutor bolnavilor. În plus, vor avea parte de o experiență plină de adrenalină când vor afla ce înseamnă să fii pompier pentru o zi la Castel.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj pregătește Atelierul de meșteșuguri -  unde se fac figurine din aluat și miniaturi, se pictează pe lemn, se modelează ceramică, se presează în matrițe și se fac brățări împletite din ațe colorate.

Anton Bereschi, Profesor la Școala din Jucu a pregătit un joc de șah care îi ajută să învețe cum să facă planuri și să găsească soluții alternative la diferite provocări.

Fierarul priceput al lui Emanuel Bezerița - Komakiza te poartă înapoi în timp, pe vremea dacilor și a romanilor, și îți arată cum se făceau săbiile, cuțitele, dar și unelte care se folosesc și astăzi.

Cei care au prins microbul fotbalului de mici vor afla de la Asociația Clubul Sportiv de Fotbal Juniorul ce înseamnă respectarea regulilor, creativitate, muncă în echipă, concentrare și perseverență.

Alături de soții Koncz Münich, vor descoperi olăritul, unul din cele mai vechi obiceiuri din Transilvania, un meșteșug care solicită creativitatea și atenția la detalii, și care oferă șansa copiilor să descopere singuri cum se modelează lutul și cum se face ceramic, iar împreună cu Asociația Caolin vor picta pe ceramică.Pe cei plini de energie și cu dor de aventură, Decathlon îi așteaptă în Colțul sportivilor.

Madd Electronics și Sapientia îi vor ajuta să descopere secretul din spatele filmelor – efectele speciale.

Nu vor lipsi Baloane uriașe de săpun cu Laura Punkosdi și atelierul de gătit cupcakes cu Candy Box, unde copiii sunt patiseri pentru o zi.  

Sâmbătă, la ora 14.00, emisiunea spectacol care a cucerit întreaga țară, Românii au talent!, vine la Bonțida cu o ediție specială - Pata are talent!, iar sâmbătă, de la ora 15.30 și duminică, de la ora 15.30, Teatrul Apetit vine cu 2 spectacole de teatru de păpuși – Micul Prinț și Povești.

Eveniment prezentat de Banca Transilvania.

Sponsori: STAROPRAMEN, MCDONALD'S, AROBS, UPC, AEGON ROMANIA, VEL PITAR, EURO GSM, MADD ELECTRONICS, GPV ROMANIA, CANDY BOX.