Tora Vasilescu @TIFF Lounge | TIFF

Tora Vasilescu @TIFF Lounge

09.06.2017 21:58

Una dintre cele mai îndrăgite actrițe de teatru și film din România, Tora Vasilescu, distinsă la această ediție cu Premiul de Excelență, vine la întâlnirea cu publicul sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 17:00, la TIFF Lounge.

După mai bine de 40 de ani de carieră, timp în care a strălucit pe scenă și pe marile ecrane în zeci de roluri memorabile, Tora Vasilescu va fi celebrată în cadrul Galei de închidere TIFF 2017, la o zi după proiecția specială, în onoarea sa, a capodoperei lui Lucian Pintilie De ce trag clopotele, Mitică? (în care Tora o interpretează pe Didina, eroina lui I.L. Caragiale).

Născută în Tulcea pe 22 martie 1951, Tora Vasilescu a obținut primul rol într-o peliculă românească pe vremea când încă se afla pe băncile facultății, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Cursa (1975), filmul în care a interpretat-o pe Maria, este și debutul puternic al lui Mircea Daneliuc. 

Efervescența, vitalitatea și naturalețea ei au cucerit publicul în filme precum Gloria nu cântă (1977), Casa dintre câmpuri (1979), Probă de microfon (1980), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Glissando (1985), Cuibul de viespi (1987), Șobolanii roșii (1990), Cel mai iubit dintre pământeni (1993) sau în producții recente ca Legături bolnăvicioase (2006) și Q.E.D. (2013).