Peste 10.000 de constănțeni au participat la prima ediție Sunscreen Film & Arts Festival

12.09.2022 13:10

Între 8 și 11 septembrie, Constanța a fost gazda primei ediții Sunscreen Film & Arts Festival care a adus la malul mării 30 de evenimente – filme, cine-concerte și concerte – dar și zeci de invitați speciali. Peste 10.000 de constănțeni și turiști au participat la festival, care a avut loc în Piața Ovidiu, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, la Teatrul de Vară Soveja, pe plaja Reyna și la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța.

Proiecțiile filmelor din Piața Ovidiu au strâns cei mai mulți spectatori. Primul episod din serialul PRO TV Clanul a fost urmărit de 1500 de oameni în seara de 8 septembrie, în prezența actorilor Marian Olteanu, Șerban Pavlu, Codin Maticiuc, Cătălina Grama, Constantin Dogioiu, George Ivașcu, Cătălin Nicolau, Segiu Costache și Răzvan Oprea. Proiecția în avanpremieră a filmului Teambuilding din 9 septembrie a adunat în fața ecranului peste 2000 de spectatori, încântați să vizioneze această comedie alături de regizorul și producătorul Matei Dima, regizorul și scenaristul Alex Coteț, actorii Roxana Condurache, Șerban Pavlu, Nicu Banea, Marian Andriescu, Cristi Pulhac și Andra Axintoi. 

Evenimentele din Piața Ovidiu s-au încheiat spectaculos duminică, 11 septembrie, cu un recital Corina Chiriac, care a ridicat audiența în picioare, și avanpremiera filmului Mirciulică (au participat Mircea Bravo, regizorul Cristian Ilișuan, protagoniștii Cătălin Herlo, Adrian Cucu și Lenuța Moldovan cunoscută ca Bunica din Chinteni). 2500 de oameni au petrecut seara de duminică în Piața Ovidiu.

Sâmbătă, pe 10 septembrie, spectatorii s-au întâlnit cu invitatul special al festivalului, actorul Darko Perić, la Centrul „Jean Constantin”. Acesta a discutat cu publicul și a participat la proiecția scurt-metrajului Patria (r. Alejandro Lobo). Seara a continuat cu un cine-concert impresionant – Nosferatu. Filmul din 1922 a fost acompaniat live de 27 de artiști constănțeni, cu participarea sopranei Mihaela Maxim, baritonului Cătălin Petrescu și basului Iustinian Zetea, pe muzica originală compusă de Simona Strungaru, care a și dirijat concertul.


Cele mai populare filme românești prezentate în cinematografe au fost Capra cu Trei Iezi, în regia lui Victor Canache, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi în rolurile principale (care a câștigat Premiul Publicului la TIFF 2022), și Nunți, Botezuri, Înmormântări, în regia lui Alexandru Lustig. Sunscreen a adus pe ecrane și cele mai așteptate filme internaționale ale anului precum Bilet pentru Paradis, 3000 de ani de dorință sau Cel mai tare șef. Publicul s-a bucurat și de concertele Sunscreen de la Teatrul de Vară Soveja, susținute de artiștii Oscar, Yakki, Jean Gavril și The Turbans.

Festivalul a inclus și o componentă dedicată actorilor din Constanța. Actorul Darko Perić, regizorul Tudor Giurgiu și directorul de casting Viorica Capdefier au susținut ateliere pentru profesioniștii din industrie la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius.

SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural Teodor Burada.