Săptămâna EducaTIFF - lecții de viață în sala de cinema | TIFF

Săptămâna EducaTIFF - lecții de viață în sala de cinema

18.03.2019 09:59
EducaTIFF îi așteaptă pe toți elevii din Cluj la o săptămână intensivă de proiecții de film selectate special pentru ei.

În perioada 25-29 martie, la Cinema Victoria, fiecare din cele 6 filme programate este o provocare adresată imaginației și capacității de sinteză și exprimare în rândul tinerilor. 

Pentru ciclul primar vor fi animațiile „Harvie și muzeul fermecat” (luni, 25 martie, de la ora 10:00 și joi, 28 martie, de la ora 10:00) și „Corgi, cățeii reginei / The Queen’s Corgi” (marți, 26 martie, de la ora 10:00 și vineri, 29 martie, de la ora 10:00). Pentru elevii de gimnaziu recomandările sunt „Mia și leul alb” (luni, 25 martie, de la ora 12:30 și miercuri, 27 martie, de la ora 10:00) și „Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri” (miercuri, 27 martie, de la ora 12:30). Pentru liceeni, au fost incluse în program câștigătorul de Oscar „Green Book: o prietenie pe viață” (marți, 26 martie, de la ora 12:30) și „Mary, regina Scoției” (joi, 28 martie, de la ora 12:30).

Fiecare proiecție EducaTIFF este urmată de discuții despre tema filmului, modul în care a fost realizat, alegerile, reacțiile și deciziile personajelor, cât de credibilă sau surprinzătoare este povestea propusă de film – toate cu scopul de a-i stimula pe participanți să-și pună întrebări, să analizeze și să dezbată.

După vizionarea oricărui film dintre cele selecate, elevii se pot înscrie la Competiția Tineri Critici de Film, unde cele mai bune 3 cronici vor fi premiate cu pachete de cărți, ce vor fi oferite în viitoarea ediție TIFF (31 mai – 9 iunie a.c.).

Accesul la spectacole se face prin rezervarea locurilor la adresa educatiff@tiff.ro. Un bilet costă 10 lei, iar cadrele didactice sau adulții care însoțesc grupuri de minim 5 tineri spectatori au acces gratuit.