TIFF 2012 se mută la București | TIFF

TIFF 2012 se mută la București

14.06.2012 10:28
După zece zile intense în care Clujul a găzduit cea mai importantă sărbătoare cinematografică din România, a venit rândul bucureștenilor să se bucure de oferta celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

În perioada 15-21 iunie, la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, publicul este invitat să urmărească, în cadrul retrospectivei TIFF de la București, o selecție de titluri din cele mai apreciate secțiuni ale festivalului, precum Competiție, Shadows, Fără limită, Oameni și zei, Focus Danemarca, Focus China sau Ce se întâmplă, documentarule?.

End of the Night/ Sfârșitul nopții, al regizorului Daisuke Miyazaki este un film noir despre o Japonie care iese din tiparul clişeului european: civilizaţie, supratehnologizare, eficienţă. Akira a crescut într-o familie de asasini plătiţi. Într-o zi, intră din greşeală într-un bordel dărăpănat. Iar prostituata pe care o întâlneşte arată exact ca fata frumoasă pe care nu a putut-o ucide cu un deceniu în urmă. De atunci, viaţa lui este dată peste cap.

Recompensat cu Premiul pentru cea mai bună imagine la TIFF 2012, Thursday Till Sunday/ De joi până duminică, regizat de Dominga Sotomayor Castillo, spune povestea unui cuplu care, deși aflat la sfârșitul relației, decide să plece de dragul copiilor într-o vacanță.  Călătoria se transformă treptat într-un ultim rămas-bun iar peisajul solitar şi spaţiul închis al maşinii fac problemele cuplului să iasă la suprafaţă.

Prezentat în premieră internațională la ediția din acest an a festivalului, Zero Killed/ Nicio victimă, de Michal Kosakowski este un hibrid de documentar și ficțiune, rezultatul unui experiment început în 1996, când cineastul a provocat mai multe persoane să-și pună în scenă fanteziile despre ucidere – a lor sau a altcuiva - în scurtmetraje în care să joace ei înșiși. Zece ani mai târziu, aceiași oameni sunt chestionați despre senzațiile trăite atunci și despre subiecte ca războiul, tortura, terorismul, suicidul, violența domestică.

În lista de filme prezentate în cadrul TIFF București se mai regăsesc  Aftershock/ După cutremur/  (r. Feng Xiaogang), cel mai mare succes de box office în China, în 2010, şi propunerea Chinei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, The Other Chelsea: A Story from Donetsk/ Cealaltă Chelsea: o poveste din Donetsk (r. Jakob Preuss) despre jocurile de putere din spatele afacerilor din fotbal, sau 900 Days/ 900 de zile (r. Jessica Gorter) cutremurătoarea reconstituire a asaltului Leningradului.

Programul complet al restrospectivei TIFF de la București este disponibil pe http://tiff.ro/tiff-bucuresti și www.grandcinemadigiplex.ro.

Prețul unui bilet este de 15 lei. Pentru studenți și elevi, prețul unui bilet este de 10 lei.

Retrospectiva TIFF de la București este organizata de Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc în colaborare cu Grand Cinema Digiplex.

 

 

Lista filme- Retrospectiva TIFF

ITALY: LOVE IT OR LEAVE IT

Italia

Regia: Luca Ragazzi, Gustav Hofer

 

THE PIANO IN A FACTORY

China

Regia: Zhang Meng

 

END OF THE NIGHT

Japonia

Regia: Daisuke Miyazaki

 

BESTIAIRE

Canada

Regia: Denis Cote

 

SACRIFICE

China

Regia: Chen Kaige

 

MASKS

Germania

Regia: Andreas Marschal

 

THE OTHER CHELSEA: A STORY FROM DONETSK

Germania, Ucraina

Regia: Jakob Preuss

 

SHAOLIN

China

Regia: Benny Chan

 

REACCIONES ADVERSAS

Mexic

Regia: David Michan

 

THE AMBASSADOR

Danemarca

Regia: Mads Bruger

 

AFTERSHOCK

China

Regia: Xiaogang Feng

 

GUT

SUA

Regia: Elias

 

CERRO RICO, TIERRA RICA

Columbia, Bolivia, SUA

Regia: Juan Vallejo

 

BALLROOM DANCER

Danemarca

Regia: Christian Bonke, Andreas Koefoed

 

THURSDAY TILL SUNDAY

Chile, Olanda

Regia: Dominga Sotomayor

 

UNDER THE HAWTHORNE TREE

China

Regia: Zhang Yimou

 

ZERO KILLED

Germania

Regia: Michal Kosakowski

 

900 DAYS

Olanda

Regia: jessica gorter

 

DAVID

SUA

Regia: Joel Fendelman

 

THE INVENTION OF DR. NAKAMATS

Danemarca

Regia: Kaspar Schroder