Emil Racoviță: explorator, fotograf, desenator

1 – 9 iunie 2013
TIFF Lounge, Piaţa Unirii
Un eveniment multimedia numit „Emil Racoviță: explorator, fotograf, desenator” va reconstitui legendara expediție a navei Belgica, prima care a iernat în Antarctica, între 1897-1899. Emil Racoviță, inventatorul biospeologiei, a fost zoologul, botanistul și unul dintre fotografii expediției. Documentarul Exploratorul (r. Titus Muntean, Xantus Gabor; producător Fundația Arte Vizuale), o proiecție cu fotografiile stereoscopice realizate de Racoviță, o animație după desenele sale, expoziția „Antarctica, dincolo de capătul lumii”, cu fotografii de Helmut Ignat, din timpul filmărilor în Antarctica – deschisă în Pavilionul TIFF din Piața Unirii -, și exponate de la Muzeul „Ștefan cel Mare” din Vaslui vor contura povestea acestei călătorii.
Evenimentul, realizat de Fundația Arte Vizuale, este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).