Live set Rodion G.A. | TIFF

Live set Rodion G.A.

30.05.2012 18:06

Casa TIFF va găzdui în data de 2 iunie, începând cu ora 21:30 concertul primei formaţii de muzică electronică experimentală din România, Rodion G.A.. 

Populară în anii 80, trupa înfiinţată în 1978 de Rodion Ladislau Roşca, Gigu Farcaş şi Adrian Căpraru a creat muzică revoluţionară cu mijloace rudimentare. Deşi au susţinut numeroase concerte, cei de la Rodion G.A. nu au avut niciodată un album al lor; doar câteva dintre piese au fost înregistrate pe o compilaţie Electrecord cu formaţii rock. Printre hiturile lor se numără „Stele şi lumini”, „Amintiri”, „Acolo unde e mister”. Părintele new wave-ului românesc, Rodion Ladislau Roşca, trăieşte în satul Aşchileu Mare, la 30 de kilometri de Cluj.