TIFF Music Night

23.05.2012 12:16

Iubitorii de muzică şi amatorii de party-uri vor avea noaptea lor la Cluj: TIFF Music Night. Pe 4 iunie, începând cu ora 21.30 şi până târziu înspre dimineaţă, cinci dintre cele mai în vogă nume de pe scena electro vor susţine un concert spectaculos la Hala Flacăra din Cluj (str. Someşului, nr. 2-12).

TIFF Music Night aduce pe aceeaşi scenă, într-un spaţiu neconvenţional care găzduieşte pentru prima dată concerte, trupele Baba Zula (Turcia) şi Nôze (Franţa), alături de DJ-ii Nico de Transilvania (Marea Britanie), Buscemi (Belgia) şi Sekuoia (Danemarca).

Preţul unui bilet la TIFF Music Night este 40 de lei, dacă acesta este achiziţionat în avans, şi 50 de lei, în ziua concertului. Biletele pot fi cumpărate de pe www.biletmaster.ro şi, începând din 28 mai, la casieriile TIFF din Cluj.

Spot-ul promoțional al TIFF Music Night poate fi vizualizat AICI iar mai multe informații despre acest eveniment pot fi regăsite și în pagina de Facebook.