262 de scenarii înscrise la ediţia a XII-a a Concursului Naţional de Scenarii | TIFF

262 de scenarii înscrise la ediţia a XII-a a Concursului Naţional de Scenarii

02.04.2012 03:00
Pe 26 martie, s-au încheiat înscrierile la cea de-a douăsprezecea ediţie a Concursului Naţional de Scenarii iniţiat de HBO România şi realizat în parteneriat cu TIFF

Pe 26 martie, s-au încheiat înscrierile la cea de-a douăsprezecea ediţie a Concursului Naţional de Scenarii iniţiat de HBO România şi realizat în parteneriat cu TIFF (Festivalul Internaţional de Film Transilvania). Au fost înscrise în total 262 scenarii, dintre care 69 la categoria lung metraj, 177 la categoria scurt metraj şi 16 la secţiunea documentar.

 

Juriul Concursului Naţional de Scenarii care va desemna câştigătorul secţiunii documentar este următorul:

 

  • Cristina Corciovescu – Critic de film
  • Adina Pintilie - Regizor
  • Ana Maria Sandu – Scriitor / Jurnalist
  • Aurelian Nica – Original Production Manager HBO
  • Mihai Chirilov – Director artistic TIFF / Critic de film

 

Juriul Concursului Naţional de Scenarii care va desemna câştigătorii secţiunilor de scurt şi lung metraj este format din:

 

  • Cristina Corciovescu – Critic de film
  • Gabriela Ceuţă - Development & Research Manager HBO
  • Ana Maria Sandu – Scriitor / Jurnalist
  • Mihai Chirilov – Director artistic TIFF / Critic de film
  • Marian Crişan – Regizor / Scenarist

 

Premiile oferite de către HBO România în cadrul Concursului Naţional de Scenarii sunt:

 

  • ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lung metraj” - 3000 USD
  • ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj” - 1500 USD
  • ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de documentar” - 2000 USD
  • ”Premiul HBO  - 3 zile la TIFF” va fi pus la dispoziţia celor 9 (nouă) finalişti ai celor trei categorii

 

Anunţarea câştigătorilor celor 3 secţiuni se va face în cadrul galei de decernare a premiilor celei de-a unsprezecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, ce urmează să se desfăşoare la Cluj-Napoca, în perioada 1 – 10 iunie 2012.

 

Concursul Naţional de Scenarii este unul dintre cele mai importante proiecte iniţiate şi derulate de HBO România. O parte dintre câştigătorii ediţiilor anterioare ale concursului lansat de HBO România şi realizat în parteneriat cu TIFF s-au afirmat în scurt timp nu numai la nivel naţional, dar şi internaţional, demonstrând seriozitatea şi autenticitatea concursului.