Cele mai importante titluri ale anului, premiere și invitați speciali la cea de-a doua ediție TIFF Oradea | TIFF

Cele mai importante titluri ale anului, premiere și invitați speciali la cea de-a doua ediție TIFF Oradea

21.08.2019 11:35
Pentru cel de-al doilea an consecutiv, Festivalul Internațional de Film Transilvania își încheie periplul cinematografic prin țară, cu trei zile marcate de proiecții în premieră, cine-concerte și evenimente în aer liber la Oradea.

Între 6 și 8 septembrie, cinefilii vor urmări cele mai așteptate titluri ale toamnei și îi vor întâlni pe regizorii și protagoniștii filmelor chiar în orașul lor, devenit, timp de trei zile, gazda celui mai mare eveniment din România dedicat cinematografiei.

Programul complet va fi disponibil în următoarele zile pe oradea.tiff.ro.

Peste 5000 de spectatori au savurat la prima ediție proiecțiile în aer liber din Piața Unirii și Cetate, filmele programate în sala Universității Partium, scurtmetrajele care au rulat la Lokal și cine-concertele organizate la Sinagoga Sion. Generos și surprinzător, programul din acest an se anunță a fi cel puțin la fel de provocator pentru iubitorii de film, incluzând peste 30 de proiecții.

Imediat după premiera absolută din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Toronto, primul weekend al lunii septembrie va aduce la Oradea, în premieră în România, The County. În cel mai nou film al multi-premiatului regizor Grímur Hákonarson (Despre oameni și oi), protagonista - proprietara unei ferme din Islanda, pornește o revoltă împotriva corupției și a nedreptății din comunitate. Controversatul Dama de cupă (Queen of Hearts), filmul care i-a adus regizoarei May el-Toukhy Premiul pentru Cea mai bună regie la TIFF.18, va rula în sala Filarmonicii de Stat din Oradea, cel mai nou spațiu în care cinefilii vor urmări zi de zi premiere și avanpremiere cu filme românești și maghiare.

Selecția din acest an va fi o încântare pentru fanii cinematografiei autohtone. Creatorii și protagoniștii celor mai așteptate titluri ale anului vor sosi la Oradea înainte de lansarea oficială a filmelor în cinema. Cel mai bun lungmetraj din Zilele Filmului Românesc de la TIFF Cluj, Arest (r. Andrei Cohn) se va vedea la Filarmonica de Stat Oradea alături de Monștri. (r. Marius Olteanu), câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru Debut și singurul titlu autohton selectat anul acesta la Festivalul de Film de la Berlin. În avanpremieră, orădenii vor mai urmări filmul cel mai așteptat al anului înaintea lansării în cinematografe, La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu, prezentat pentru prima dată la Cannes, dar și MO, debutul regizorului Radu Dragomir, cu Dana Rogoz și Răzvan Vasilescu.

La Cetate, în aer liber, publicul se va îndrăgosti de Parking, cel mai nou film în regia lui Tudor Giurgiu, în care un poet român emigrează ilegal în Spania, țara unde va descoperi marea iubire, dar și durerea depărtării de casă. Dragostea va pluti în aer și în Piața Unirii, în seara în care cinefilii vor avea ocazia să savureze comedia romantică franceză Un om fidel (Un homme fidele), cel de-al doilea lungmetraj din cariera regizorală a starului francez Louis Garrel, protagonistul filmului alături de soția sa, faimoasa Laetitita Casta. În film, cei doi formează un cuplu a cărui relație se complică atunci când ea îl părăsește pentru prietenul lui cel mai bun pentru a se întoarce spășită după moartea acestuia.

Biletele pentru TIFF Oradea 2019 vor fi disponibile în curând pe tiff.eventbook.ro sau pe TIFF Official APP, dezvoltată de Halcyon Mobile. Codul de bare unic generat pentru fiecare utilizator va asigura accesul rapid în spațiile de proiecție. Aplicația poate fi descărcată în forma ei nouă din App Store și Google Play Store.

***

Ne puteți urmări pe:

oradea.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram

***

TIFF Oradea este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) și Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Oradea.

Prezentat de: Banca Transilvania

Parteneri instituționali: Universitatea Partium, Filarmonica de Stat Oradea,  Muzeul Orașului Oradea, Manifest pentru Oradea

Partener mobilitate: ATP Motors Oradea

Partener ospitalitate: Double Tree by Hilton

Concept by: Blackboards

Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Radio România Cultural, Agerpres, Observator Cultural, Zile și Nopți

Parteneri media locali: Magic FM, Bihoreanul, Bihon, Jurnal Bihorean, Bihari Naplo, Crisana, Info Oradea

Partener monitorizare: MediaTRUST